Ministrul britanic al Transporturilor, Grant Shapps, a declarat duminică că guvernul va lucra din greu cu industria aviaţiei pentru a evita repetarea haosului produs pe aeroporturi săptămâna trecută, deoarece pasagerii s-au confruntat cu întârzieri lungi şi anularea a sute de zboruri, transmite Reuters.
Aeroporturile din Europa încearcă să facă faţă unei reveniri a cererii după pandemie, dar aeroporturile britanice au fost afectate în mod special de perturbări majore, în ultima săptămână.
Şcolile au fost în vacanţa de la jumătatea semestrului, iar ţara a avut, de asemenea, un weekend lung de sărbătoare publică, pentru a marca cei 70 de ani pe tron ai Reginei Elisabeta.
Shapps, care a spus la începutul săptămânii trecute că operatorii aerieni ar trebui să înceteze să vândă bilete pentru zborurile pe care nu le pot angaja, a spus că industria trebuie să rezolve problema.
”Industria trebuie săîşi rezolve problema singură. Guvernul nu conduce aeroporturi, nu conduce companiile aeriene. Industria trebuie să facă asta”, a spus ministrul pentru BBC TV.
Companiile aeriene au sperat într-o vară excelentă pentru pasageri, după doi ani de restricţii de călătorie cauzate de Covid-19. Dar au avut dificultăţi să recruteze personal după criza pandemiei şi se plâng că durează mai mult timp pentru a recruta noi angajaţi şi a-i verifica pentru autorizarea de securitate.
Shapps a spus că reducerile de personal din timpul pandemiei au fost prea profunde.
”Vom lucra foarte mult cu industria… pentru a ne asigura că nu vedem o repetare a acestor scene”, a spus el.
O modificare a legii a făcut mai uşor de tratat cu administraţia necesară pentru autorizarea de securitate, a spus el, adăugând că nu consideră necesar ca armata să fie chemată pentru a ajuta la accelerarea controalelor de securitate.