Comisia Europeană a lansat miercuri două noi proceduri juridice împotriva Marii Britanii, ca reacţie la decizia premierului Boris Johnson de a elimina unilateral părţi din Protocolul privind Irlanda de Nord, convenit în cadrul acordului cu Bruxellesul asupra Brexit-ului, relatează Agerpres.
Procedurile ar putea duce la impunea de amenzi de către Curtea Europeană de Justiţie, deşi acest lucru va dura cel mai probabil cel puţin un an.
Comisia Europeană a precizat în acelaşi timp că vrea să reia negocierile cu Marea Britanie pentru a rezolva dificultăţile în legătură cu transportul produselor britanice în Irlanda de Nord.
Această provincie britanică face parte din piaţa unică europeană a bunurilor, ceea ce înseamnă că importurile din restul Regatului Unit sunt supuse declaraţiilor vamale şi uneori necesită controale la sosire.
Această înţelegere a fost stabilită pentru a se evita reinstalarea controalelor la frontieră între Irlanda de Nord şi Irlanda, membră a UE. Controalele au fost eliminate după acordul de pace din Vinerea Mare din 1998.
„Guvernul britanic şi-a anunţat încă o dată intenţia de a încălca legislaţia internaţională. Nu cred că este nevoie să fii avocat pentru a şti că schimbarea unilaterală a unui acord este ceva greşit”, a spus un oficial al UE.