Elena Udrea va fi extrădată în România

Fostul ministru Elena Udrea, în prezent în arest în Bulgaria, ar urma să ajungă joi în România. Autoritățile bulgare au transmis solicitarea pentru procedura de extrădare în cazul Elenei Udrea. Cei care o vor prelua pe Udrea sunt polițiști de penitenciar și în prezent se poartă corespondențe pentru ca fostul ministru să fie adus în țară în cursul zilei de joi.

„În urmă cu câteva ore (miercuri dimineață – n.r.) am primit o solicitare din Bulgaria pentru a realiza procedurile de extrădare până pe 20 iunie, acum se analizează un plan de extrădare, până pe 20 iunie statul român o va aduce”, a declarat Ministrul de Interne, Lucian Bode.

Demersul vine în condițiile în care Elena Udrea trebuie predată autorităților române în termen de maximum 10 zile de la data pronunțării deciziei de către judecătorii bulgari.

Curtea de Apel din Sofia a decis, vineri, în 10 iunie, extrădarea Elenei Udrea, după ce fostul ministru a fost prins în 7 aprilie, la granița dintre Bulgaria și Grecia. Udrea a plecat din România în ziua când a fost condamnată în dosarul „Gala Bute”.

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este definitivă.

Elena Udrea va fi dusă la Penitenciarul de femei Ploieşti – Târgşorul Nou, susține Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP). Condiţiile sunt mult mai bune decât în azile, orfelinate şi spitale, spune președintele FSANP. Aici va fi în perioada de carantinare-observare, timp de 21 de zile, într-o cameră ce îi va asigura un spaţiu minim de 4 mp, „deoarece fenomenul supra-aglomerării nu este atât de accentuat ca în unităţile penitenciare destinate persoanelor condamnate de gen masculin”.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X