Leluț Vasilescu, unul dintre fondatorii trupei Compact, a murit

Unul dintre membrii fondatori ai formaţiei Compact, Leluţ Vasilescu, a murit vineri. Leluț Vasilescu, fost toboșar al Compact, avea 67 de ani.

„Megastarul”, așa cum era cunoscut în lumea muzicală, a suportat în anii trecuți o intervenție chirurgicală complicată pe cord. Artistul a suferit un șoc miocardic, în timpul unui spectacol susținut la Făgăraș, pe care cu greu l-a dus la bun sfârșit, fiind dus apoi cu o ambulanță la Spitalul Municipal din localitate.

Medicii au ajuns la concluzia că fără o valvă nouă inima artistului nu ar putea să mai funcționeze la parametrii normali. La doi ani de la operație, Leluț Vasilescu cânta iar alături de Compact și sărbătorea alături de prieteni.

Aurel Leluț Vasilescu, toboșarul trupei Compact, s-a născut în 22 decembrie 1955, la Câmpia Turzii, al cărui cetățean de onoare a fost declarat în 2010.

Trupa Compact este una dintre cele mai cunoscute formații de rock din România, fiind înființată în 1977.

„Colegi de 40 de ani, am locuit 20 de ani în aceeaşi cameră, am cântat mii de spectacole împreună… acum simt un gol în suflet, dar sunt liniştit că a plecat într-o lume mai bună. Dragul meu prieten LELUŢ VASILESCU, drum bun!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a „Compact B”.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X