Șoferii care provoacă accidente mortale ar putea primi condamnări pe viață, potrivit noii legislații din Marea Britanie, care va intra în vigoare săptămâna aceasta, relatează BBC.
Judecătorii vor putea pronunța condamnări pe viață în cazul șoferilor periculoși care provoacă accidente mortale și șoferilor neglijenți care ucid în timp ce sunt la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor.
În prezent, pedeapsa pentru infracțiunile de acest gen este de maxim 14 ani de închisoare. „Cei responsabili se vor confrunta acum cu posibilitatea de a-și petrece restul vieții în spatele gratiilor”, a spus ministrul Justiției Dominic Raab.
Modificările intră în vigoare ca parte a Legii privind poliția, criminalitatea, sentințele și instanțele.
Noua legislație va incrimina, de asemenea, vătămarea corporală gravă ca urmare a conducerii neglijente, ceea ce înseamnă că cei care provoacă răni pe termen lung, sau permanente, se vor confrunta și cu pedepse mai aspre.
Modificarea legii a fost anunțată pentru prima dată în 2017 și intră în vigoare marți.
Înăsprirea pedepselor se va aplica infracțiunilor comise în Anglia, Scoția și Țara Galilor, dar nu și Irlanda de Nord, care are legi separate privind siguranța rutieră.
„Au fost pierdute prea multe vieți din cauza unui comportament nesăbuit la volan, care a devastat atâtea familii”, a mai spus Raab.
„Șoferii care manifestă un comportament rău pe drumuri reprezintă un pericol pentru noi toți. Cei care se comportă fără a ține cont de riscul pe care îl prezintă merită cele mai aspre pedepse atunci când acțiunile lor fură viețile altora”, a declarat Steve Gooding, directorul Fundației RAC.
Gooding speră că amenințarea cu o posibilă condamnare pe viață va fi suficientă pentru a-i determina pe cei care conduc nesăbuit să-și schimbe comportamentul, potrivit Sunday Express.
„Omuciderea involuntară implică deja o pedeapsă maximă de închisoare pe viață, așa că este greu de susținut că uciderea cuiva cu o mașină nu justifică o posibilă sancțiune de o severitate similară”, a spus el.
Guvernul a spus că dorește să se asigure că „pedepsele reflectă gravitatea crimelor și nenorocirea pe care șoferii criminali o lasă în urma lor”.
Procuratura va acuza în continuare oamenii de crimă sau ucidere din culpă în cazul în care există dovezi că un vehicul a fost folosit ca armă pentru a ucide sau a comite vătămare corporală gravă.