Sorana Cîrstea a pierdut la Wimbledon, în turul secund

Sorana Cîrstea, locul 32 WTA, a fost învinsă, miercuri, în trei seturi (6-3, 1-6, 7-5) de către jucătoarea germană Tatjana Maria (103 WTA) şi a părăsit turneul de la Wimbledon în turul al doilea.

Cîrstea, în vârstă de 32 de ani, a pierdut primul set în 33 de minute, cu 3-6, după ce a fost condusă cu 3-0 şi 5-2. Ea a avut 12 erori neforţate faţă de numai şase ale adversarei sale. În setul secund, Sorana a reuşit o evoluţie mai bună şi a învins-o pe Maria cu 6-1. Setul decisiv a început cu Sorana la cârma jocului, jucătoarea tricoloră conducând cu 3-0. Tatjana Maria a revenit şi a egalat la 3, apoi a pierdut serviciul în favoarea Soranei, dar s-a impus, surprinzător, cu 7-5, făcând pasul spre turul al treilea.

Sorana Cîrstea este eliminată astfel în turul al doilea de la Wimbledon, după un meci în care a avut 34 de greşeli neforţate.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X