Boris Johnson a fost decorat la Kiev şi a primit o placă simbolică pe ”Aleea Curajului”

Volodimir Zelenski l-a decorat pe Boris Johnson cu ”Ordinul Libertăţii”, în semn de recunoştinţă pentru susţinerea acordată Ucrainei în contextul invaziei militare ruse. De asemenea, numele lui Boris Johnson a fost inscripţionat pe o placă amplasată pe ”Aleea Curajului”, situată în faţa Parlamentului din Kiev, conform postului de televiziune Sky News. Boris Johnson s-a deplasat miercuri la Kiev, într-o vizită neanunţată care are rolul exprimării solidarităţii cu Ucraina cu ocazia Zilei Independenţei.

”Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina ne priveşte pe toţi. De aceea, mă aflu astăzi în Kiev. De aceea, Marea Britanie va continua să fie alături de prietenii noştri ucraineni. Sunt încrezător că Ucraina poate câştiga acest război şi că îl va câştiga”, a afirmat Boris Johnson.

Premierul britanic a anunţat asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina, în valoare de 54 de milioane de lire sterline (64 de milioane de euro), inclusiv 2.000 de drone de recunoaştere şi atac, sisteme de artilerie şi rachete antitanc.

Premierul boris Johnson a spus că Rusiei nu trebuie să i se permită să mai anexeze vreun teritoriu ucrainean și trebuie să-și retragă trupele din „întreaga” țară. „Vladimir Putin nu trebuie să aibă voie să repete anexarea Crimeii în alte părți ale Ucrainei” , a declarat Boris Johnson liderilor lumii în cadrul conferinței internaționale pentru Platforma Crimeii, găzduită de președintele Zelenski.

„I-am mulţumit premierului britanic pentru întreaga susţinere pe care am primit-o din partea lui, ca lider, şi din partea societăţii britanice, partenerii noştri de încredere. Asistenţa oferită ne aduce mai aproape de victorie. Şi, în mod categoric, vom câştiga, suntem siguri, este victoria libertăţii”, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X