Gibraltar a devenit în mod oficial oraş, în pofida faptului că i-a fost acordat acest statut în urmă cu 180 de ani de către regina Victoria, relatează BBC.
Teritoriul britanic de peste mări a cerut să devină oraş la începutul lui 2022, cu ocazia Jubileului de Platină al Reginei Elisabeta a II-a. În schimb, când cercetătorii au verificat Arhivele Naţionale, aceştia au descoperit că insula fusese deja recunoscută cu acest statut în 1842.
Boris Johnson a descris evenimentul drept o „distincţie extraordinară” care sărbătoreşte „istoria şi dinamismul bogat” al insulei. Gibraltar este un teritoriu britanic de peste mări din 1713, când a fost cedat Marii Britanii în baza unui tratat de pace semnat în urma Războiului de Succesiune Spaniolă.
„E minunat să vedem că această recunoaştere oficială a fost acordată Oraşului Gibraltar, o recompensă uriaşă pentru istoria sa bogată şi dinamismul său. Această recunoaştere oficială reafirmă statutul special pe care Gibraltar îl deţine în Regatul Majestăţii Sale şi simbolizează pe bună dreptate mândria pe care locuitorii din Gibraltar o resimt faţă de comunitatea lor şi de patrimoniul lor distinct.”, a declarat prim-ministrul britanic Boris Johnson.
Treizeci şi nouă de state au cerut statut de oraş în cadrul unei competiţii organizate cu ocazia Jubileului de Platină şi doar şi opt dintre ele, inclusiv Doncaster, Bangor şi Dunfermline, au primit în cele din urmă recunoaşterea dorită.
Statutul de oraş este adesea asociat cu aşezările care au o catedrală, o universitate sau o populaţie mare, dar nu există reguli stabilite pentru acordarea statutului, ci este acordat de monarh la sfatul miniştrilor.
De asemenea, statutul aduce puţine beneficii materiale, deşi poate oferi adesea un impuls comunităţilor şi, în mod normal, este o sursă de mândrie pentru locuitori.
Guvernul a precizat că Gibraltar a fost omis de pe listele oficiale după ce a primit iniţial titlul de la Regina Victoria, dar nu este clar cum s-a întâmplat acest lucru. Gibraltar este unul dintre cele cinci oraşe din afara Marii Britanii care au fost recunoscute.
Hamilton din Insulele Bermude, Jamestown din Insula Sfânta Elena şi Douglas din Insula Man erau deja pe listă, în timp ce Stanley din Insulele Falkland (Insulele Malvine) a fost inclus anul acesta.
Southend din comitatul Essex a primit, de asemenea, statutul de oraş la începutul acestui an, în urma asasinării deputatului David Amess, care a reprezentat circumscripţia Southend West din 1997 şi a făcut mult timp campanie pe această temă.