Lady Di a murit la Paris, pe 31 august 1997, după ce mașina în care se afla alături de iubitul ei, Dodi al-Fayed, a făcut accident în timp ce încerca să scape de paparazzii care o urmăreau pe motociclete. Vestea că cea supranumită ”Prințesa inimilor” nu mai este a transmis un fior pe tot mapamondul. Doar la poarta palatului unde locuise au fost depuse peste un milion de buchete de flori.
Milioane de oameni au deplâns dispariția ”prințesei poporului”, așa cum a descris-o pe Diana atunci prim-ministrul britanic de la acea vreme Tony Blair.
Regina Elisabeta a II-a: „Era o ființă excepțională și talentată. În vremuri bune și rele, ea nu și-a pierdut niciodată capacitatea de a zâmbi și de a râde, nici de a-i inspira pe alții cu căldura și bunătatea ei. Am admirat-o și am respectat-o pentru energia și angajamentul ei față de ceilalți și, mai ales, pentru devotamentul față de cei doi băieți ai săi”.
La 25 de ani de la tragicul accident, medicul francez care a ajuns primul la locul tragediei își amintește cu groază scena. A venit să se reculeagă la locul accidentului. Frederic Mailliez este încă marcat de ceea ce s-a întâmplat în tunelul Alma din Paris pe 31 august 1997.
„M-am îndreptat către mașină. Am deschis ușa să verific. Erau patru oameni. Ea era inconștientă și avea dificultăți în a respira. I-am pus masca de oxigen și a început să respire puțin mai bine. A căpătat puțină energie, dar nu a putut spune nimic. A fost un șoc enorm să aflu că acolo este Prințesa Diana și că a murit. Imediat după aceea am început să mă gândesc: „Am făcut tot ce am putut pentru a o salva? Mi-am făcut corect treaba? Și da, nu aș fi putut face altceva.” a povestit medicul Maillinez.
Diana a fost dusă la un spital din Paris, unde a murit câteva ore mai târziu.
Pentru membrii familiei regale britanice, Diana este încă omniprezentă, mai ales pentru cei doi fii ai săi, prinții William și Harry, care au vorbit de nenumărate ori despre trauma cauzată de moartea ei și despre modul în care le-a afectat sănătatea mintală ani de zile după aceea.
Cei doi prinți aveau 15 și respectiv 12 ani când au mers încet în spatele sicriului mamei lor, pe lângă o mulțime de îndoliată. ”În fiecare zi, ne-am dori să fie încă cu noi”, declara William când cei doi frați au dezvelit o statuie în onoarea ei, anul trecut, la Palatul Kensington din centrul Londrei, fosta ei casă. ”Îi simt prezența în aproape tot ceea ce fac acum”, a mărturisit și prințul Harry într-un interviu acordat presei americane în luna aprilie.
Prințul Charles a ieșit încet din umbra aruncată asupra acestuia după moartea fostei sale soții, iar acum este căsătorit de 17 ani cu Camilla, femeia pe care Diana o considera responsabilă pentru eșecul relației lor.
Diana Spencer s-a căsătorit cu prințul Charles în 1981, la Catedrala St. Paul, în prezența a 3.500 de persoane. Ceremonia a fost urmărită la televizor de 750 de milioane de oameni din întreaga lume. Împreună au doi băieți, William, Duce de Cambridge și Prințul Harry, Duce de Sussex.
Diana și Charles s-au separat la 9 decembrie 1992, iar divorțul s-a pronunțat la 28 august 1996. Diana a rămas cu titlul ”prințesă de Wales” și a locuit la palatul Kensington din Londra.
Lady Diana a fost implicată în acțiuni caritabile și îi aducea o deosebită plăcere această activitate. ”Prințesa copiilor” și ”Regina inimilor” a rămas în amintirea și inimile oamenilor drept cea mai caldă și mai bună prințesă. Tandrețea ei era de o admirație nemaipomenită.
În 1997, Diana a început o relație cu Dodi Al-Fayed, fiul unui miliardar egiptean — Mohamed Al-Fayed. În iulie 1997, Mohamed i-a invitat pe Dodi, Diana, William și Harry într-o croazieră pe Mediterana, cu iahtul său. Câteva săptămâni mai târziu, fotografii de scandal îi urmăreau pe Diana și Dodi în sudul Franței, unde se aflau pe iaht. Diana era îngrozită de paparazzi.
În august 1997, Dodi și Diana au acostat în Sardinia. La 30 august au zburat la Paris și au cinat la hotelul Ritz, care aparține tatălui lui Dodi. Curând după miezul nopții, încercând să scape de paparazzi, Diana și Dodi au părăsit hotelul pe o ușă din spate și au urcat într-o mașină în care se mai aflau șoferul Henri Paul și bodyguardul Trevor Rees-Jones.
Un grup de fotografi a urmărit mașina în zona Place de la Concorde, intrând în Pont de l’Alma. Având o viteză de 180km/h, Henri Paul a intrat cu mașina în al 13-lea pilon de susținere al tunelului. Dodi și Henri Paul au murit pe loc. Diana și bodyguard-ul erau încă în viață la sosirea ambulanței.
Diana a fost transportată spre La Pitié-Salpetriére Hospital. Acolo s-a constatat că avea hemoragie internă gravă. S-a încercat de câteva ori resuscitarea ei, iar la ora 4.00, în 31 august 1997, a fost declarat oficial decesul.
O lume întreagă a rămas șocată la aflarea veștii că prințesa Diana a murit.
Funeraliile au avut loc la 6 septembrie 1997 și au fost urmărite de milioane de oameni din întreaga lume, fiind transmise de toate televiziunile.
Diana a fost înmormântată în capela familiei Spencer de la Althorp.