Anglia a avut parte în 2022 de cea mai călduroasă vară din istoria măsurătorilor sale meteorologice, la egalitate cu vara din 2018, prin prisma temperaturii medii, au anunţat joi serviciile meteorologice britanice.
Temperatura medie a atins valoarea de 17,1 grade Celsius în timpul celor trei luni de vară (iunie, iulie şi august), care ţine cont şi de temperaturile nocturne, iar „anumite regiuni au înregistrat mai puţin de 50% din cantitatea lor obişnuită de precipitaţii”, au precizat specialiştii de la Met Office pe baza datelor provizorii. La nivelul întregii Marii Britanii, vara din 2022 a ocupat locul al patrulea în clasamentul celor mai călduroase veri din istoria măsurătorilor meteorologice.
„Patru dintre cele mai călduroase cinci veri înregistrate în Anglia s-au produs după 2003, efectele schimbărilor climatice induse de activităţile umane făcându-se resimţite în temperaturile estivale din Anglia”, au adăugat specialiştii de la Met Office.
În iulie 2022, temperaturile au depăşit 40 de grade Celsius pentru prima dată în Regatul Unit de la începutul măsurătorilor meteorologice, aceasta fiind totodată luna cea mai secetoasă înregistrată vreodată în numeroase zone din sudul şi din estul Angliei, obligându-le pe autorităţi să adopte restricţii privind utilizarea apei în anumite regiuni ale ţării.
Deşi ploile au revenit puţin în august, „ele nu au fost suficiente pentru a ne apropia de nivelurile obişnuite din această perioadă a anului”, au precizat reprezentanţii serviciilor de meteorologie din Regatul Unit.
Precipitaţii de doar 538 de mililitri/m3 au căzut de la începutul anului în Regatul Unit, făcând din 2022 anul cel mai secetos înregistrat după seceta din 1976.
De asemenea, Marea Britanie a înregistrate „primele opt luni ale anului care au fost cele mai calde” de la începutul măsurătorilor, ce datează din 1885, potrivit Met Office.