Marea Britanie își află luni noul premier

Ministrul britanic al externelor, Liz Truss, a declarat duminică, 4 septembrie, că în prima săptămână de mandat va lua măsuri pentru a combate creșterea prețurilor la energie dacă va deveni prim-ministru, relatează Reuters.

Tuss are șanse mari să fie numită luni, 5 septembrie, în fruntea Partidul Conservator, aflat la guvernare în Marea Britanie, și să devină astfel noul premier de la Londra, într-un moment în care regatul se confruntă cu ceea ce se preconizează a fi o recesiune lungă și o perioadă cu inflație cu două cifre.

Într-un articol semnat duminică în Sunday Telegraph, Truss spune că a înțeles cât de mare este provocarea creșterii costurilor de trai pentru britanici și că va lua „măsuri decisive pentru a se asigura că familiile și afacerile pot trece peste iarna aceasta și următoarea”. „Dacă sunt aleasă, plănuiesc, în prima săptămână a noii mele administrații, să stabilesc acțiunile noastre imediate privind facturile la energie și furnizarea de energie”, a afirmat actuala șefă a diplomației britanice, anunțând și un pachet mai larg de măsuri economice pentru luna septembrie.

Truss a vorbit despre o abordare dublă care presupune acțiuni imediate pentru a gestiona criza costului vieții și un plan pentru a genera creștere economică. „Trebuie să luăm decizii dificile pentru a ne asigura că nu ne aflăm în această poziție în fiecare toamnă și iarnă. (…) Sunt gata să iau deciziile dure pentru a ne reconstrui economia.” a mai spus Truss.

Și rivalul ei, fostul ministru al finanțelor Rishi Sunak, și-a prezentat planurile privind problema creșterii facturilor le energie, pentru eventualitatea în care va deveni premier al Marii Britanii, promițând că va oferi tuturor britanicilor un anumit sprijin financiar și un ajutor suplimentar celor cu cele mai mici venituri și pensionarilor.

Luni, 5 septembrie, începe transferul de putere de la Londra, Boris Johnson urmând să-și părăsească oficial funcția după ce a demisionat de la conducerea Partidului Conservator la începutul lunii iulie, după luni de scandaluri care au zguduit guvernul și au dus la zeci de demisii ministeriale.

Câștigătorul celor mai multe voturi ale membrilor partidului va fi anunțat luni, iar a doua zi, noul premier se va întâlni cu Regina Elisabeta, în Scoția.

Sursa foto: BBC

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X