William îşi omagiază ”bunica” şi promite să îşi susţină tatăl

William, Prinţul de Wales, moştenitorul tronului britanic, i-a adus un omagiu bunicii sale, Regina Elisabeta a II-a, într-o declaraţie publicată sâmbătă de Palatul Kensington şi redată integral de PA Media/dpa și citată de Agerpres.

”Joi, lumea a pierdut un lider extraordinar, al cărui angajament faţă de ţară, regate şi Commonwealth a fost absolut. Se vor spune atât de multe în zilele următoare despre semnificaţia domniei sale istorice.

Eu, însă, am pierdut o bunică. Şi, deşi voi plânge pierderea ei, mă simt totodată incredibil de recunoscător.

Am beneficiat de înţelepciunea şi reasigurarea Reginei până în al cincilea deceniu de viaţă. Soţia mea a beneficiat timp de 20 de ani de îndrumarea şi sprijinul ei. Cei trei copii ai mei au avut ocazia să petreacă vacanţe cu ea şi să creeze amintiri care vor dura toată viaţa lor.

A fost alături de mine în cele mai fericite momente ale mele. Şi a fost alături de mine în cele mai triste zile din viaţa mea. Ştiam că această zi va veni, dar va trece ceva timp până când realitatea vieţii fără Grannie va fi cu adevărat reală.

Îi mulţumesc pentru bunătatea pe care a arătat-o familiei mele şi mie. Şi îi mulţumesc în numele generaţiei mele pentru că a oferit un exemplu de devotament şi demnitate în viaţa publică, care era de altă epocă, dar care a fost întotdeauna relevant pentru noi toţi.

Bunica mea spunea că durerea este preţul pe care îl plătim pentru iubire. Toată tristeţea pe care o vom simţi în următoarele săptămâni va fi o mărturie a iubirii pe care am simţit-o pentru extraordinara noastră Regină.

Îi voi onora memoria susţinându-l pe tatăl meu, Regele, în orice mod posibil”.

 

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X