Regele Charles III şi fraţii săi au fost la priveghiul mamei lor de la St Giles’ Cathedral din Edinburgh

Regele Charles III şi fraţii săi, prinţesa Anne, prinţul Andrew şi prinţul Edward, au fost prezenţi, luni seară, la priveghiul mamei lor, regina Elizabeth II, de la St Giles’ Cathedral din Edinburgh (Scoţia).

Cei patru au stat de fiecare parte a sicriului, regele Charles III fiind în faţa acestuia.

Sicriul reginei a fost învelit în Royal Standard in Scotland, iar pe el s-a depus coroana Scoţiei, dar şi o coroană de flori din iarbă albă uscată de la Balmoral.

Coroana de flori mai este făcută din trandafiri albi, frezii albe, crizanteme albe, ciulini, frunziş, rozmarin, hebe şi pittosporum.

Ceremonia de priveghere a celor patru a durat aproximativ 10 minute.

Apoi cei patru au plecat de la catedrală, alături de Regina Consoartă Camilla şi soţia prinţului Edward, contesa de Wessex, Sophie, fiind aplaudaţi de miile de persoane aflate în faţa lăcaşului sfânt.

Corpul reginei, într-un sicriu acoperit cu drapelul regal scoţian, va rămâne 24 de ore în capitala Scoţiei, după care va fi transportat la Londra cu avionul marţi seara.

Începând de miercuri seara, sicriul suveranei britanice va fi depus în Palatul Westminster, unde sute de mii de persoane sunt aşteptate până la funeraliile sale naţionale de lunea viitoare.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X