Bujorul, declarat ”Floare Naţională a României”

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, 27 septembrie, proiectul prin care bujorul, plantă ocrotită prin lege, a fost declarat Floare Naţională a României, cu 180 de voturi pentru, 39 contra şi 23 de abţineri.

”Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor”, se arată în proiectul votat în Parlament, potrivit Agerpres.

Autorităţile locale pot sprijini material şi logistic întreţinerea şi protejarea rezervaţiilor naturale de bujor şi ”vor lua măsuri pentru adaptarea la condiţiile pedo-climatice din România a diferitelor specii de bujor existente în alte ţări”, potrivit proiectului.

Uniunea Artiştilor Plastici va sprijini organizarea pe plan local a unor expoziţii de pictură consacrate florii de bujor. Totodată, se prevede ca Romfilatelia să cuprindă în planul său de emisiuni filatelice emiterea unor coliţe şi timbre consacrate florii de bujor.

Bujorii sunt originari din Asia, Europa și vestul Americii de Nord. Floarea de bujor, cunoscută sub denumirea știintifică de Paeonia romanica peregrina este considerată una dintre cele mai vechi flori din România. În țară există mai multe rezervații naturale de bujori românești. Bujorii sunt plante perene, unele dintre cele mai apreciate flori de mai.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X