Zborul Iași-Luton, anulat cu doar 10 minute înainte de decolare

Pasagerii zborului Iași-Luton au fost luați prin surprindere de o decizie de ultim moment. Zborul către Londra a fost anulat. Cu doar zece minute înainte de decolare compania WizzAir a anunțat pasagerii care așteptau să se îmbarce că zborul va fi efectuat abia marți. Se pare că totul s-ar fi petrecut deoarece nu ar mai fi fost nici un pilot disponibil, însă acest lucru nu a fost confirmat de către companie.

Zeci de persoane au rămas blocate în aeroportul Internațional din Iași din cauza faptului că zborul a fost anulat în ultimul moment. WizzAir și-a informat pasagerii cu doar zece minute înaintea zborului, iar cursa a fost reprogramată pentru primele ore ale zilei de marți.

Zborul ar fi fost anulat pe motiv că nu ar mai fi fost nici un pilot disponibil. Se pare că echipajul care trebuia să opereze în zborul către Londra tocmai se întorcea din Italia. Ulterior personalul a refuzat să mai efectueze cursa spre Marea Britanie pentru că ar fi intrat în al treilea zbor consecutiv. Însă reprezentanții companiei nu au confirmat aceste informații.

WizzAir a transmis un comunicat prin intermediul căruia și-a cerut scuze pasagerilor afectați și le-a oferit alternative de despăgubiri.

Călătorii au avut posibilitatea unui un program alternativ de zbor, rambursarea integrală a biletului sau li s-a oferit rambursarea a 120% din tariful inițial achitat, sub formă de credit de companie pentru rezervări viitoare. Iar pasagerilor care au avut nevoie le-a fost oferită cazare.

Din cauza problemelor de personal cu care se confruntă compania low-cost și a aglomerației de pe mai multe aeroporturi europene, Wizz Air a anulat în perioada iulie – septembrie 2022 aproximativ 5% din zborurile programate, potrivit site-ului boardingpass.ro. v

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X