Castelul Windsor s-a redeschis  pentru public 

Sute de persoane s-au adunat joi dimineaţă pentru redeschiderea pentru public a Castelului Windsor, închis după decesul, pe 8 septembrie, al reginei Elisabeta a II-a, înmormântată în această reşedinţă.

Închis ca toate reşedinţele regale după moartea suveranei, castelul, situat la aproximativ 40 de kilometri vest de Londra, şi unde regina a locuit cea mai mare parte a timpului de la debutul pandemiei de COVID-19, este un loc emblematic al turismului britanic.

Vizitatorii pot vedea piatra de mormânt a regretatei suverane la Memorialul George al VI-lea – tatăl Elisabetei a II-a, decedat în 1952 – situat în capela gotică a castelului.

Regina, care a încetat din viaţă la vârsta de 96 de ani, după mai bine de 70 de ani de domnie, a fost înmormântată alături de soţul ei, prinţul Philip, de părinţii şi de sora ei, pe 19 septembrie, după funeraliile de stat de la Wesminster Abbey din Londra.

Castelul Windsor obişnuia să primească, înainte de scăderea turismului cauzată de pandemia de coronavirus, circa 1,5 milioane de vizitatori în fiecare an.

La Londra, Galeria Reginei s-a redeschis pe 22 septembrie la Palatul Buckingham, dar părţile palatului de obicei deschise publicului din iulie până în octombrie nu vor fi redeschise, potrivit Royal Collection Trust, care administrează reşedinţele regale.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X