Bucureștiul este capitala cu cel mai mare risc seismic din Uniunea Europeană, însă până acum nu există o evidență completă a clădirilor vulnerabile.
Este totuși în desfășurare un proces de expertizare a 200 de construcții din București, iar Primăria Generală a depus cereri de finanțare prin PNRR pentru proiecte de consolidare.
Clădirile aflate în pericol sunt mai ales cele mai vechi 50 de ani, cu fisuri la fațade și care au mai mult de cinci etaje, a explicat la Radio România Actualități Edmond Niculușcă, fondatorul asociației ARCEN, dedicată salvării patrimoniului construit din București, fost director adjunct al Administrației pentru Consolidări din Primăria Capitalei.
Cu toate acestea, primarul Capitalei, Nicușor Dan, spune că se teme că în cazul unui cutremur mare în București, construcțiile de după 1990 ar putea fi un adevărat pericol.
„Mi-e teamă (…) de cum se vor comporta construcţiile de după ’90 la primul mare cutremur pe care îl vom avea în Bucureşti. Şi aici avem o mare problemă, cred că suntem absolut cu toţii de acord că trebuie să avem o predictibilitate şi o securitate a raporturilor juridice. (…) Pentru ca să avem asta, trebuie să avem instituţii de control şi instituţiile de control nu funcţionează”, a declarat Nicuşor Dan în cadrul unei conferințe.
În urmă cu un an, Nicușor Dan spunea că Bucureştiul este capitala cea mai afectată de risc seismic din UE şi în primele zece oraşe din lume, iar această problemă este o prioritate a primăriei. ”Bucureştiul este capitala cea mai afectată de risc seismic din Uniunea Europeană şi în primele zece oraşe din lume. Parte din problemă este că noi nu am conştientizat această problemă, ani de zile, după anul ’90. A fost un impuls în anii ’98-2000, după care problema cumva s-a dus într-o zonă secundară”, spunea el, la o dezbatere publică.
În urmă cu doi, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au simulat un cutremur de 7,2 în București. La finalul exercițiului, ei spuneau că ”este posibil ca într-o situaţie reală, lucrurile să nu funcţioneze ideal”.