Guvernul României nu a mai plătit factura la curent de 6 luni

Guvernul României nu a mai plătit factura la curent de șase luni. Antena 3 CNN a prezentat documentul, iar oficialii de la Palatul Victoria au recunoscut.

Cei de la Guvern au trecut la un furnizor de ultimă instanță, Hidroelectrica în acest caz, care nu a emis facturile încă din luna aprilie și până la finalul lunii septembrie .

Prin urmare, ultima factură achitată de către executivul Ciucă este cea din luna martie a anului 2022, în valoare de 125.000 de lei cu tot cu TVA.

Prin comparație, cei de la Palatul Victoria au consumat doar 127.000 de kW în luna martie a acestui an, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, când consumul a fost de 148.000. Și deși consumul a fost mai redus, valoarea facturii a fost mai mare, respectiv 125.000 pentru luna martie a acestui an, față de 94.000 de lei anul trecut.

Răspunsul Guvernului

”Valoarea ultimei facturi la energie electrică a fost de 125.316,35 de lei, TVA inclus, aferentă lunii martie 2022, ulterior furnizorul de energie electrică fiind înlocuit cu Hidroelectrica, iar acest furnizor de energie electrică nu a emis încă facturile de consum pentru perioada aprilie-septembrie 2022.

Referitor la planurile de reducere a consumului pentru Palatul Parlamentului, din păcate nu vă putem oferi informații, dar vă putem spune că pentru palatul Victoria s-a depus o solicitare privind finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, în vederea reabilitării termice și energetice a Palatului Victoria, conform ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență și a fost redus programul de iluminat arhitectural al Palatului Victoria cât și cel ambiental al sălilor de ședință”, se arată în răspunsul Guvernului.  

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X