Unsprezece deputaţi din Québec (Canada) proaspăt aleşi în Adunarea provincială au refuzat miercuri să jure credinţă regelui Charles al III-lea, şeful statului canadian, aşa cum o impune Constituţia, transmite AFP, citată de Agerpres.
Într-o ceremonie transmisă la televiziune, cei 11 deputaţi din partidul Québec Solidaire (stânga) au depus jurământ ‘faţă de poporul din Québec’, dar nu au vrut să rostească celălalt jurământ, care îi leagă de monarhia britanică, cu riscul de a nu-şi putea lua locurile în Adunarea naţională a Québecului la sfârşitul lunii noiembrie.
Purtătorul de cuvânt al partidului, Gabriel Nadeau-Dubois, a dat asigurări ulterior, într-o conferinţă de presă, că aceştia au acţionat ‘în deplină cunoştinţă de cauză’. ‘Noi am făcut campanie pentru a schimba era în Québec şi, dacă am fost trimişi în parlament, este pentru a deschide ferestre’, a spus el.
Potrivit legii constituţionale canadiene, orice deputat ales la nivel federal sau de provincie trebuie să rostească un jurământ de credinţă faţă de monarhia britanică pentru a-şi putea prelua mandatul.
Vineri va fi rândul Partidului Québécois de a depune jurământ şi cei trei aleşi suveranişti şi-au anunţat deja intenţia de a nu jura credinţă monarhului.
Liderul partidului, Paul St-Pierre Plamondon, a explicat săptămâna trecută că este vorba despre ‘un conflict de interese’ întrucât ‘nu poţi să slujeşti la doi stăpâni’. În plus, potrivit lui, monarhia costă ’67 milioane de dolari canadieni pe an’, iar acest jurământ este ‘o reamintire a dominaţiei coloniale’.
Luni, într-o înregistrare video postată pe reţelele sociale, câteva personalităţi publice au denunţat şi ele obligaţia deputaţilor de a jura credinţă Coroanei britanice.
Întrebat miercuri despre monarhie, prim-ministrul canadian Justin Trudeau a reafirmat că ‘nu există un (singur) locuitor al Québec-ului’ care ar dori ‘să redeschidem Constituţia’.
Abolirea monarhiei ar necesita rescrierea Constituţiei şi ar presupune un efort uriaş şi, potenţial, ani de negocieri politice pentru că ar fi nevoie de aprobare unanimă din partea parlamentului şi a guvernelor celor zece provincii canadiene.
Totuşi, într-un sondaj din aprilie, pentru prima dată în istoria ţării, canadienii au declarat, cu o mică majoritate, că vor să renunţe la monarhie, al cărei rol este astăzi în marea parte onorific. În Québec, acest procent a atins 71% dintre cei chestionaţi.