Relele tratamente din spitalele din sud-estul Angliei au condus la moartea a 45 de bebeluşi în zece ani, potrivit unui raport „şocant” publicat miercuri, un nou scandal care reflectă amploarea neregulilor din maternităţile britanice, relatează AFP.
„Decese, răni şi alte vătămări ar fi putut fi evitate dacă îngrijirile ar fi fost acordate conform standardelor acceptate la nivel naţional”, a declarat autorul raportului, dr. Bill Kirkup, în cadrul unei conferinţe de presă.
El a studiat 202 cazuri de copii născuţi între 2009 şi 2020 în două mari maternităţi din Kent, în sud-estul Angliei. Patruzeci şi cinci de decese ar fi putut fi evitate, dintr-un total de 65, concluzionează raportul.
Bill Kirkup a declarat că a auzit poveşti „îngrozitoare” relatate de familii, descriind concluziile investigaţiei sale ca fiind „şocante”.
Este vorba despre o lipsă de „profesionalism, compasiune şi bunăvoinţă”, a spus el. „Femeile nu au fost ascultate”, a adăugat dr. Bill Kirkup.
„În cel puţin opt situaţii pe o perioadă de zece ani, oficialii spitalului au primit ceea ce ar fi trebuit să fie semnale inevitabile care indicau că există probleme grave”, a spus el. „Ei ar fi putut rezolva lucrurile. Prima dată a fost în 2010. Dar nu au făcut-o. În fiecare caz, au găsit o modalitate de a nega că au existat probleme”, a condamnat Bill Kirkup.
Un raport anterior publicat în martie despre maternităţile din vestul Angliei a determinat guvernul să îşi ceară scuze. Acesta concluziona că moartea a peste 200 de bebeluşi pe o perioadă de 20 de ani, consecinţa unui refuz încăpăţânat de a se efectua operaţii de cezariană şi a lipsei de îngrijire adecvată, ar fi putut fi evitate.
Donna Ockenden, care a condus această anchetă, a fost însărcinată în luna mai să realizeze un alt studiu în regiunea Notthingham din centrul Angliei, după ce au fost depuse plângeri de mai multe familii.
În 2015, un alt raport privind maternităţile din nordul Angliei a concluzionat că o serie de nereguli au condus la moartea a 11 bebeluşi şi a unei mame, decese care ar fi putut fi evitate.
Bill Kirkup a fost autorul acestui raport în 2015. „Când am realizat acest raport (…) în 2015, nu mi-am imaginat nicio clipă că voi reveni şapte ani mai târziu” pentru a vorbi despre acelaşi subiect, a declarat el pentru BBC. „Asta nu poate continua (…) Nu putem să ne prefacem că este ultima dată când astfel de lucruri se vor întâmpla”, a mai spus el.