Ministrul britanic al apărării Ben Wallace a declarat vineri că nu va intra în competiţia din interiorul Partidului Conservator pentru desemnarea unui înlocuitor al premierului demisionar Liz Truss şi că înclină să-l sprijine în această cursă pe fostul premier Boris Johnson, transmite Reuters.
”Simt că pot da cea mai bună valoare asigurând siguranţa oamenilor, în funcţia de secretar al apărării (…) Este postul în care intenţionez să rămân şi nu voi candida pentru a fi premier de data aceasta”, a precizat Wallace în faţa presei.
Întrebat pe cine ar susţine pentru postul de premier, el a răspuns: ”În acest moment, aş înclina către Boris Johnson”.
Candidaţii la succesiunea lui Liz Truss trebuie să depună fiecare până luni la ora 13:00 GMT cel puţin 100 de semnături din rândul celor 357 de deputaţi conservatori pentru a putea candida, astfel că vor putea fi depuse cel mult trei candidaturi.
Apoi, deputaţii conservatori vor trebui să se pună de acord asupra a două dintre aceste nume care vor intra la votul final, în urma căruia cei circa 170.000 de membri ai formaţiunii vor alege până vineri, 28 octombrie, liderul partidului, iar acesta va deveni prim-ministru.
Acest proces electoral intern a fost mult simplificat faţă de practica obişnuită, astfel încât succesorul lui Liz Truss să poată fi ales rapid. În vară, acest proces a durat două luni după demisia lui Boris Johnson, opt candidaţi intrând atunci în cursa ce a presupus voturi succesive după care era eliminat câte unul dintre ei.
Deocamdată nimeni nu şi-a prezentat candidatura pentru succesiunea lui Liz Truss, care a demisionat joi în urma eşecului programului său economic foarte de dreapta, la numai 45 de zile după învestire, devenind premierul britanic cu cel mai scurt mandat din istoria Regatului Unit.