Fostul premier britanic Boris Johnson a acumulat suficient sprijin pentru a se înscrie în cursa pentru a deveni – din nou – prim-ministru, ca urmare a demisiei succesoarei sale Liz Truss, a afirmat sâmbătă aliatul său, deputatul conservator James Duddridge, relatează Reuters.
Potrivit acestuia, Johnson a adunat deja cele 100 de semnături din rândul celor 357 de deputaţi conservatori pentru a putea candida.
Sunday Times, BBC şi Sky News au citat surse neidentificate apropiate de Johnson care au indicat similar că acesta dispune de 100 de susţinători şi deci „s-ar putea” afla pe buletinele de vot.
Boris Johnson, care a revenit la Londra mai devreme sâmbătă dintr-o vacanţă în Caraibe, nu a declarat deocamdată oficial dacă va candida pentru un nou mandat.
Contestată atât de formaţiunea de guvernământ, cât şi de opoziţia laburistă, Liz Truss şi-a anunţat joi demisia. Actuala lideră a Camerei Comunelor, Penny Mordaunt, şi-a anunţat vineri candidatura pentru a deveni prim-ministru.
Totuşi, favoritul caselor de pariuri este deocamdată fostul ministru de finanţe Rishi Sunak, care are deja peste 100 de semnături, însă nu a confirmat până acum dacă va candida.
Candidaţii la succesiunea lui Liz Truss trebuie să depună fiecare până luni la ora 13:00 GMT cel puţin 100 de semnături din rândul celor 357 de deputaţi conservatori pentru a putea candida, astfel că vor putea fi depuse cel mult trei candidaturi.
Apoi, deputaţii conservatori vor trebui să se pună de acord asupra a două dintre aceste nume care vor intra la votul final, în urma căruia cei circa 170.000 de membri ai formaţiunii vor alege până vineri, 28 octombrie, liderul partidului, iar acesta va deveni prim-ministru.