Fostul premier britanic Boris Johnson a anunţat duminică seară că renunţă să se prezinte în campania pentru Downing Street, întărind şansele marelui favorit, Rishi Sunak, pentru a-i urma în funcţie.
„În ultimele zile, am ajuns, din păcate, la concluzia că pur şi simplu nu ar fi lucrul potrivit de făcut. Nu poţi guverna eficient dacă nu ai un partid unit în parlament”, a explicat el într-un comunicat.
În comunicatul său, Boris Johnson a spus că a obţinut susţinerea a 102 parlamentari conservatori, peste pragul de 100 necesar pentru a continua campania.
El a explicat că i-a contactat pe cei doi candidaţi declaraţi, pe Rishi Sunak cu care s-a văzut sâmbătă seară, şi pe Penny Mordaunt. „Am sperat că ne vom putea uni în interesul naţional, dar, din păcate, nu am reuşit să găsim o modalitate de a face acest lucru”, a scris Boris Johnson.
„Prin urmare, mă tem că cel mai bun lucru este să nu continui” această cursă şi „să-mi aduc sprijinul” persoanei care va câştiga. „Cred că am multe de oferit, dar mă tem că nu este momentul potrivit”, a subliniat el.
„Cred că sunt bine plasat pentru a asigura o victorie a conservatorilor în 2024”, a mai scris Boris Johnson în acest comunicat, referindu-se la alegerile legislative care trebuie să aibă loc peste doi ani.