Guvernul britanic a anunţat o zi de sărbătoare legală pentru a marca încoronarea regelui Charles al III-lea, în luna mai, la opt luni după decesul reginei Elisabeta a II-a, relatează AFP.
Ziua va fi luni, 8 mai, la două zile după ceremonia de la Westminster Abbey, a indicat Downing Street într-un comunicat.
„Încoronarea unui nou monarh este un moment unic pentru ţara noastră”, a declarat premierul Rishi Sunak , afirmând că speră că populaţia îi „va aduce un omagiu regelui Charles al III-lea prin participarea la evenimente la nivel local şi naţional în întreaga ţară”.
O zi de sărbătoare legală a fost de asemenea decretată şi la încoronarea Elisabetei a II-a, la 2 iunie 1953, precum şi pentru funeraliile acesteia, la 19 septembrie.
Palatul Buckingham a anunţat o ceremonie „care priveşte spre viitor, având în acelaşi timp rădăcini în lunga tradiţie şi fastul monarhiei”.
Potrivit presei britanice, încoronarea va avea loc în conformitate cu dorinţa regelui Charles al III-lea, într-un context de criză economică, ceremonia urmând să dureze mai puţin şi să fie mai puţin costisitoare decât cea de la încoronarea mamei sale care a durat peste trei ore, în faţa a 8.251 de oaspeţi prezenţi în Abaţie.