Marea Britanie și Franța au semnat un nou acord privind trecerea migranţilor prin Canalul Mânecii

Franţa şi Marea Britanie au semnat luni un nou acord privind cooperarea în lupta împotriva trecerilor ilegale de migranţi prin Canalul Mânecii, o sursă de tensiuni constante de mai mulţi ani între Paris şi Londra, transmite AFP, citând surse de pe lângă Ministerul francez de Interne.

Acest nou acord prevede în special ca britanicii să aloce 72,2 milioane de euro în 2022-2023 Franţei care, în schimb, va creşte cu 40% forţele sale de securitate (350 de poliţişti şi jandarmi suplimentari, între care şi rezervişti) pe plajele sale, de unde migranţii pleacă în Marea Britanie, potrivit unei declaraţii comune ale celor două ţări, consultată de agenţia franceză de presă.

În documentul semnat luni dimineaţă la Paris de ministrul francez de interne, Gerald Darmanin, şi omologul său britanic Suella Braverman nu figurează niciun obiectiv cuantificabil de interceptări de nave, aşa cum îşi doreşte Marea Britanie, potrivit presei de cealaltă parte a Canalului Mânecii.

Acordul intervine la o zi după anunţul făcut de Ministerul britanic al Apărării, potrivit căruia numărul migranţilor care au traversat Canalul Mânecii de la începutul anului a depăşit pragul record de 40.000 de persoane.

În acest text, Londra şi Parisul şi-au stabilit mai întâi obiectivul de a desfăşura „resurse tehnologice şi umane”, între care drone, pe litoralul francez pentru o mai bună detectare, supraveghere şi interceptare de nave.

Cele două ţări vor de asemenea să colecteze şi să utilizeze informaţii, în special „provenind de la migranţii interceptaţi” pentru o mai eficientă destructurare a reţelelor de traficaţi şi descurajarea trecerilor ilegale printr-un efort comun „într-o fază cât mai timpurie”, în legătură cu ţările de origine şi de tranzit ale migranţilor.

Pentru atingerea celor trei obiective sunt expuse 12 acţiuni vizând „o abordare mai integrată şi mai eficientă”.

Pentru prima oară, echipe de observatori vor fi desfăşurate de o parte şi de alta a Canalului Mânecii pentru a „întări înţelegerea comună” între cele două ţări, a „ameliora desfăşurarea debriefing-urilor migranţilor” şi „creşterea schimburilor de informaţii”.

Acordul mai prevede finanţări în vederea utilizării „câinilor pentru depistarea”migranţilor în porturi şi instalarea camerelor de supraveghere în principalele puncte de trecere a frontierei de-a lungul coastei franceze.

De asemenea urmează să fie înfiinţate centre de primire a migranţilor în sudul Franţei pentru a-i descuraja pe cei care traversează Mediterana să vină în Calais, „propunându-le variante sigure”.

Acordul este semnat la aproape un an de la decesul a 27 de migranţi, la 24 noiembrie 2021, în cursul unui naufragiu al vasului lor în largul Calais, în cea mai gravă tragedie înregistrată în Canalul Mânecii.

Peste 200 de persoane au decedat sau dispărut, pe mare sau pe uscat, din 2014, încercând să ajungă în Anglia de pe coasta de nord a Franţei, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X