Comisia Europeană cere Consiliului să aprobe fără întârziere aderarea deplină a României, Bulgariei şi Croaţiei la Schengen

Comisia Europeană cere Consiliului să ia deciziile necesare, fără nicio întârziere, pentru a permite aderarea deplină a României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen.

Într-o comunicare adoptată miercuri, Comisia salută reuşitele celor trei state membre ale UE în aplicarea regulilor Schengen.

„Bulgaria, România şi Croaţia sunt pregătite să adere (la spaţiul Schengen – n.r.). Iar UE este pregătită să le primească”, a declarat miercuri comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.

„România, Bulgaria și Croația sunt pregătite pentru aderarea la spațiul Schengen. Comisia Europeană invită toate țările membre să ia act de această realitate. Cele trei țări merită să fie pe deplin europene, să aibă privilegiul de a fi membri, care include condiții ca managemant efectiv al granițelor europene, vize Schengen uniforme, cooperarea cu forțele de ordine cu alte țări și cooperarea la sistemul de informare Schengen.

Cele trei țări au dovedit că îndeplinesc condițiile, au toate instrumentele pentru a manageria bordierele externe, stafful lor bine instruit a contribuit la această decizie. Bulgaria și România au fost vizitate luna trecută de experți ai Comisiei Europene care au evaluat dezvoltările în ceea ce privește instrumentele necesare pentru managerierea Schengen. Această misiune nu numai că a răspuns întrebărilor, ci și a dovedit că aceste țări sunt pregătite și pun în aplicare cerințele pentru a adera. Este momentul să spunem ‘Bine aţi venit’. Cele trei ţări merită să devină pe deplin membre (…) Aşteptarea a fost prea mare”, a declarat comisarul european, Ylva Johansson.

Comisia solicită Consiliului să ia pe 8 decembrie decizia necesară pentru a permite participarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen. Ylva Johansson a amintiti și de rezoluțiile Parlamentului European de susținere a aderării celor trei state.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X