Curtea Supremă de Justiţie de la Londra a decis că Scoţia nu poate organiza un nou referendum privind independenţa

Curtea Supremă a Marii Britanii a decis miercuri că guvernul scoţian nu poate organiza în mod unilateral un al doilea referendum pentru independenţă, informează CNN.

Explicându-şi verdictul, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Robert Reed, a declarat că, în unanimitate, judecătorii au ajuns la concluzia că un astfel de vot ar avea consecinţe asupra Regatului Unit şi, prin urmare, necesită acordul autorităţii centrale de la Londra.

„Un referendum desfăşurat în mod legal ar avea consecinţe politice importante asupra Uniunii şi a Parlamentului Regatului Unit. Ar consolida sau ar slăbi legitimitatea democratică a Uniunii şi a suveranităţii Parlamentului Regatului Unit asupra Scoţiei, în funcţie de punctul de vedere care ar prevala, şi ar sprijini sau ar submina acreditările democratice ale mişcării pentru independenţă”, a declarat Lord Reed.

Anglia şi Scoţia sunt unite într-o uniune politică din 1707. Din 1999, Scoţia are un guvern descentralizat, ceea ce înseamnă că multe decizii, dar nu toate, sunt luate la Parlamentul scoţian, care în prezent este dominat de SNP.

Prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon, liderul SNP, şi-a exprimat dezamăgirea după ce Curtea Supremă din Marea Britanie a decis că Scoţia nu poate organiza un alt referendum de independenţă fără acordul Londrei. „Deşi sunt dezamăgită, respect hotărârea Curţii Supreme. Hotărârea de astăzi blochează o cale pentru ca vocea Scoţiei să fie auzită în privinţa independenţei, dar într-o democraţie o voce nu poate fi şi nu va fi redusă la tăcere.” a declarat ea pe Twitter.

Premierul anunţase deja întrebarea referendumului – ”Ar trebui Scoţia să fie o ţară independentă?” – şi chiar data, 19 octombrie 2023, la care intenţiona să organizeze această nouă consultare.

Scoţia a organizat ultima dată un vot pe această temă, cu aprobarea Parlamentului de la Londra, în 2014, când alegătorii au respins perspectiva independenţei cu 55% din voturi faţă de 45% favorabile.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X