Agenţia britanică de securitate sanitară (UKHSA), a anunțat că un laborator de testare a raportat greșit zeci de mii de cazuri de COVID-19 ca fiind negative ceea ce dus la moartea a cel puțin 23 de persoane.
Eroarea, produsă la laboratorul Immensa Health Clinic Ltd din Wolverhampton, a condus la aproximativ 39.000 de teste PCR care au returnat rezultate negative între 2 septembrie și 12 octombrie 2021, când ar fi trebuit să fie pozitive.
Clinica Immensa Health a fost înființată în mai 2020 de Andrea Riposati, fost consultant în management și proprietar al unei companii de testare ADN, la două luni după ce autoritățile britanice au declarat pandemia de Covid.
UKHSA a estimat că eroarea laboratorului a dus la aproximativ 55.000 de infecții, aproximativ 680 de internări în spital și 23 de decese.
Experții UKHSA au estimat că fiecare persoană care a primit un rezultat fals negativ a infectat în medie alte două persoane, deși unii ar fi continuat să respecte măsurile pentru a reduce răspândirea infecției.
„În cadrul acestei investigații, am analizat cu atenție aranjamentele existente pentru supravegherea contractelor laboratoarelor private care furnizează teste (anti-COVID) în acest timp. Am ajuns la concluzia că erorile laboratorului Immensa Wolverhampton au fost cauza imediată a raportării incorecte a rezultatelor testelor Covid PCR în septembrie și octombrie 2021. (…) Raportul nostru stabilește recomandări clare pentru a reduce riscul ca astfel de incidente să se repete”, a declarat Richard Gleave, director UKHSA și coordonator principal al anchetei.
„UKHSA se angajează să fie o organizație transparentă, care învață și asta înseamnă să investigheze unde lucrurile au mers prost și să stabilească cum pot fi îmbunătățite. Accept pe deplin constatările și recomandările făcute în acest raport, dintre care multe au fost implementate de îndată ce UKHSA a descoperit incidentul. Aceste îmbunătățiri continue ne vor mări capacitatea de a identifica mai devreme problemele acolo unde acestea apar. Suntem deosebit de dornici să îmbunătățim și mai mult modul în care lucrăm cu partenerii locali și directorii de sănătate publică, pe măsură ce au loc astfel de incidente.” a declarat Jenny Harries, directorul executiv al UKHSA.