Netflix a lansat joi primele imagini ale mult-aşteptatului serial documentar despre viaţa lui Meghan Markle și a prinţului Harry.
Acest prim trailer prezintă câteva fotografii alb-negru din viaţa privată a cuplului. „Nimeni nu vede ce se întâmplă în spatele uşilor închise”, spune Prinţul Harry. „A trebuit să fac tot ce puteam pentru a-mi proteja familia”.
Meghan şi Harry, care s-au despărţit de familia regală la începutul lui 2020, în septembrie acelaşi an au semnat un acord de milioane de dolari cu Netflix. Ei au negat atunci, prin purtător de cuvânt „că participă la vreun reality show”.
„Harry & Meghan” se prezintă aşadar ca un serial documentar, şi nu un reality show, care va fi difuzat în curând pe platformă.
Potrivit jurnalistului Omid Scobie, autorul unei cărţi despre cuplu, documentarul va fi difuzat pe 8 decembrie. Include mărturii „de la prieteni, membri ai familiei şi istorici care discută despre starea Commonwealth-ului şi despre relaţia familiei regale britanice cu presa”.
If tomorrow is Prince William's Super Bowl, then here's your Halftime Show…@Netflix have released a first look at the Sussexes' docuseries: Harry & Meghan. Out December 8, six episodes will share "the other side" of their love story and the challenges they faced. pic.twitter.com/jCXN3W2F1J
— Omid Scobie (@scobie) December 1, 2022
De asemenea, cuplul se pregăteşte să primească, pe 6 decembrie, un premiu pentru angajamentul împotriva „rasismului structural” al monarhiei britanice”, de la organizaţia pentru drepturile omului Robert F. Kennedy Human Rights.
Pe 10 ianuarie, Prinţul Harry îşi va continua dezvăluirile într-o carte intitulată „Spare”, pe care familia regală o aşteaptă cu oarecare îngrijorare. Această lucrare promite a fi „un portret cinstit şi personal” al prinţului.