Transportului rutier, feroviar și aerian, dat peste cap în Belgia

În Regatul Belgiei, vineri, va avea loc o manifestaţie naţională a sindicatelor belgiene, context în care sunt aşteptate perturbări în activitatea transportului rutier, feroviar şi aerian.

Sindicatele așteaptă zeci de mii de oameni la manifestația națională organizată vineri, 16 decembrie, la Bruxelles. Spre deosebire de ceea ce se știa în cursul dimineții de joi, aeroportul din Charleroi va fi afectat serios de acțiunile de protest. Aproximativ 30% din zboruri vor fi anulate. Potrivit BSCA Security, pasagerii afectați au fost deja avertizați.

Pe de altă parte, vor apărea și alte neplăceri la sosiri pentru cei care folosesc autobuzele spre gara Charleroi. Vor fi mult mai puține mijloace de transport și există chiar posibilitatea ca acestea să nu circule deloc, transmite Le Soir.

Prin această acțiune, frontul comun sindical protestează împotriva creșterii prețurilor la energie, înghețării salariilor sau încetării anumitor privilegii pentru o serie de bugetari.

Nu este un apel la grevă generală, dar sindicatele au dat asigurări că toți cei care doresc să participe vor fi acoperiți. Perturbările în activitatea diverselor sectoare depind, așadar, de mobilizarea lucrătorilor.

Pentru informaţii suplimentare, urmăriți paginile web ale companiilor aeriene, ale aeroporturilor şi ale companiilor de transport în comun, astfel: https://www.brusselsairport.be/fr/passengers/flights/dparts#
https://www.brussels-charleroi-airport.com/en/flights/live/arrivals/16-12-2022
https://www.stib-mivb.be/article.html?_guid=50cef508-e7a2-3a10-b3b0-c9fb45e0ab15&l=fr
https://www.belgiantrain.be/fr/travel-info/crowd-plan

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X