Anglia a raportat 94 de decese, printre care şi 21 de copii, cauzate de scarlatină şi de infecţii invazive cu streptococul A înregistrate în acest sezon, a anunţat joi Agenţia pentru Securitate Sanitară din Marea Britanie (UKHSA), informează Reuters.
Guvernul britanic a precizat săptămâna trecută că adoptă protocoale care să reducă lipsurile de medicamente din clasa penicilinelor, utilizate în tratamentul infecţiilor cu streptococ A, ceea ce le va permite farmaciştilor să prescrie medicamente alternative acolo unde stocurile sunt insuficiente.
Au fost raportate 27.486 de cazuri de scarlatină în intervalul 12 septembrie – 18 decembrie, potrivit UKHSA.
Un număr de 3.287 de cazuri au fost raportate în aceeaşi perioadă a anului în ultimul sezon de vârf comparabil – 2017-2018 -, deşi numărul cazurilor din acel sezon a început să crească la un moment diferit, a precizat agenţia.
”Înţeleg cum această creştere semnificativă a cazurilor de scarlatină şi ‘gât cu streptococ’ ar putea fi îngrijorătoare pentru părinţi, însă afecţiunea poate fi tratată uşor cu antibiotice şi se întâmplă foarte rar ca un copil să facă o formă mai gravă”, a precizat directorul adjunct al UKHSA, Colin Brown.
”Cele mai multe îmbolnăviri din sezonul de iarnă pot fi gestionate la domiciliu şi prin NHS”, a mai spus el.
Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie (NHS) s-a aflat sub o presiune intensă iarna aceasta, după ce mii de lucrători pe ambulanţă din Anglia şi Ţara Galilor au protestat miercuri din cauza salariilor, la o zi după ce asistenţii medicali au intrat la rândul lor în grevă.