Ajunul Crăciunului este ziua dinaintea Crăciunului, o sărbătoare care comemorează Nașterea lui Isus. Este o sărbătoare culturală importantă pentru cea mai mare parte a lumii occidentale și este larg observată ca o sărbătoare totală sau parțială, în anticiparea Crăciunului.
În cultura occidentală, Ajunul Crăciunului este aniversat pe 24 decembrie. Cu toate acestea Biserica Ortodoxă Coptă, Sârbă, Rusă, Macedoneană și Georgiană, precum și Biserica Ortodoxă a Ierusalimului, folosesc calendarul iulian, care este în acest moment cu 13 zile în urma calendarului georgian, așa că pentru adepții acestor Biserici, Ajunul Crăciunului coincide cu 6 ianuarie a următorului an în calendarul gregorian.
Există, de asemenea, țări care sărbătoresc Crăciunul în ambele zile, cum ar fi Belarus, Ucraina, Republica Moldova și Bosnia și Herțegovina.
Nașterea Domnului este anunțată în lume de creștini prin colinde, primii care pornesc cu colindatul, în dimineața de Ajun, fiind copiii și tinerii. Aceștia sunt primiți de creștini cu mere, nuci, covrigi și cu turtele numite „Scutecelele lui Hristos”.
În România, Ajunul Crăciunului este o sărbătoare plină de obiceiuri și tradiții populare, multe dintre ele păstrându-se încă atât la sate, cât și la orașe.
În Ajunul Crăciunului, gospodinele pregătesc covrigi, colaci (care, în tradiția populară, trebuie să amintească de înfășurarea unei mâini cu degetele întinse aparținând Crăciunesei, care a ajutat-o pe Maica Domnului la nașterea pruncului și căreia i-au fost tăiate mâinile). Colacii sunt pregătiți pentru colindătorii care vor veni să ureze pe la casele gospodarilor.
Împodobirea mesei din seara de Ajun diferă de la o zonă la alta, dar are în comun faptul că toate bucatele sunt de post. Nimeni dintre cei ai casei nu are voie să guste până ce preotul nu binecuvântează masa.
Sfințirea mesei de Ajun și vestirea Nașterii Domnului este o datină veche îndeplinită de preoți și însoțitorii acestuia. În popor se spune că Ajunul Crăciunului presupune un post aspru. E indicat chiar să se ajuneze până se ivește prima stea de seară, care amintește de steaua observată de magii de la Răsărit. Până atunci nu trebuie să se mănânce nimic și astfel omul va fi sănătos, va avea mult noroc și va fi mai demn pentru Sfânta Împărtășanie.
Tradițiile Crăciunului au fost îmbogățite de la an la an. Cei mici îl așteaptă an de an pe Moș Crăciun, care vine cu tolba încărcată de cadouri pentru copiii cuminți, iar cu câteva zile înainte de Crăciun se împodobește bradul cu ornamente de culoare roșie sau verde.
Obiceiul bradului de Crăciun ar fi apărut în Germania, unde legenda spune că Sfântul Bonifaciu a ordonat tăierea stejarilor, venerați de păgâni. În cădere, stejarii au distrus toți copacii din preajmă, mai puțin bradul, care a devenit de atunci un simbol al acestei sărbători și este împodobit în seara de Ajun.
Ajunul Crăciunului, în tradiția populară românească, este sărbătoarea de sfârșit de an patronată de moș Ajun.
Despre moș Ajun se spune că ar fi fost frate geamăn cu moș Crăciun, deoarece seamănă între ei ca două picături de apă. Totodată, se știe despre moș Ajun că ar fi fost ultimul dintre apostoli. De asemenea, moș Ajun este cel care a poruncit să se dea flăcăilor colaci, să se umble cu colindatul și să li se dăruiască florinți de la părinți.
Conform tradiției Maica Domnului înainte de a naște a cerut ajutor lui moș Ajun, dar acesta, considerându-se prea sărac, a trimis-o către fratele său mai înstărit – moș Crăciun. Astfel Fecioara Maria a născut în staulul al cărui stăpân era moș Crăciun.
Se zice, din timpuri vechi, că în noaptea de Ajun nu e bine să dormi pe paie sau prin fân în grajdul animalelor, fiindcă în această noapte boii vorbesc între ei despre Mântuitorul Hristos care s-a născut în iesele și pe care aceștia l-au încălzit cu suflarea lor.
Se spune că în Ajun de Crăciun cerurile se deschid, dar această minune nu poate fi văzută decât de oamenii credincioși și buni la suflet.
Fiecare popor al lumii sărbătoreşte Crăciunul după obiceiuri şi tradiţii vechi de sute de ani, diferenţele fiind date, în principal, de apartenenţa la o anumită religie, însă este universal valabil obiceiul mesei de Crăciun în familie sau alături de cei dragi.
Schimbul de cadouri, împodobirea pomului, prăjiturile cu marţipan, ori vinul fiert cu scorţişoară sunt doar câteva dintre simbolurile pe care ţările lumii le asociază acestei mari sărbători.
În Australia este uzual să se petreacă Crăciunul la temperaturi de peste 30 grade C, iar moşul, este evident în aceste condiţii, nu vine cu sania trasă de reni, ci cu surf-ul.
Cina de Crăciun e marcată de obiceiul de a pune într-una dintre prăjituri o bucăţică de aur, iar cel care găseşte metalul preţios se spune că va avea mult noroc în anul care urmează. Masa se serveşte, de obicei, pe plajă sau la picnic, iar în seara de Crăciun, australienii ies pe străzi, cu lumânări aprinse şi cântă melodii specifice sărbătorii.
Peste tot – în case, pe străzi şi pe plaje, există obiceiul decorării cu ”tufişuri de Crăciun” – tufe verzi cu flori mici şi roşii.
Sărbătoarea Sfântului Nicolae marchează începutul Crăciunului în Austria. Există credinţa că Sfântul Nicolae, însoţit de un diavol, merge din casă în casă şi îi pune pe copii să scrie o listă cu lucrurile bune şi lucrurile rele pe care le-au făcut de-a lungul anului, iar copiii cuminţi primesc nuci, jucării şi dulciuri. Cadourile de Crăciun, puse sub brad, nu pot fi deschise decât după cina din seara de Ajun.
În Bulgaria, Crăciunul („Koleda”) începe la miezul nopţii, atunci când există tradiţia ca fetele tinere să pregătească o pâine speciala („Krava”), copată pentru colindătorul favorit – „Koledarii” – tineri necăsătoriţi, costumaţi cu haine tradiţionale, care ţin în mâini un baston mare din lemn de stejar sculptat – „Koledarka” şi fac înconjurul satului şi se opresc în fiecare casă pentru a ura şi pentru a primi cadouri special preparate pentru ei. Uzual, Sărbatoarea Crăciunului durează pâna în zori.
În Canada, Sărbatorirea Crăciunului este însoţită de o diversitate de tradiţii provenind din culturile franceză, germană, engleză, ucraineană şi indiană.
Canadienii de limbă franceză au în tradiţie plăcinta cu carne, ”la tourtiere”, însoţită de o supă tradiţională, brânzeturi, prăjituri cu fructe sau gogoşi, iar principalul desert de Crăciun este ”Yule Log” – o prăjitură de ciocolată, în formă de buştean, acoperită cu un strat gros de ciocolată, fiind simbolul trunchiului de mesteacăn ars în focul imens ce a durat toată noaptea dinaintea plecării francezilor în Canada.
Canadienii de limbă engleză sărbătoresc Crăciunul cu gişcă friptă sau friptură de vită şi budincă de prune. Cele mai apreciate dulciuri sunt „Chicken Bones” – inventate în anul 1885, de fraţii Ganong, un amestec de scorţişoară, zahăr şi ciocolată şi „Barley toys” – create de Yarmouth Candy Company din Noua Scoţie, conţinând zahăr, glucoză, colorant şi ulei de măsline, un amestec turnat în forme de pui, iepuri şi alte animale, sau de Moş Crăciun.
În Chile, copiii şi adulţii confecţionează sau cumpără mici figurine din lut, pe care le aşează sub brad (”pasebre”) din care Moş Crăciun (”Viejito Pascuero”) îşi alege câte una din fiecare casă vizitată.
În Cuba, cea mai importantă perioadă este Ajunul Crăciunului – “nochebuena” (“Noaptea cea bună”), iar masa tradiţională înseamnă friptură de porc, fasole neagră servită cu orez şi plante tradiţionale (Yucca) sub formă de piure.
Familiile numerose se reunesc şi, într-o groapă săpată în pământ şi plină de cărbuni acoperiţi cu frunze de bananier, frig un porc întreg. Familiile, care în Cuba includ rudele de toate gradele, petrec toată noaptea pe muzică tradiţională.
În Elveţia, Moş Crăciun are întotdeauna şi sarcina de a aduce şi pomul de Crăciun în casele oamenilor, un obicei care se păstrează încă din anul 1775. Un alt obicei al elveţienilor este ”Parada ridichilor luminate”: copiii ajutaţi de părinţi scobesc cu mare grijă câte o ridiche mare, pe care apoi o împodobesc cu diferite crestături şi forme, mai ales cu steluţe şi brăduţi. În ridichea astfel împodobită micuţii elveţieni pun o lumânare şi poartă ridichea ca pe o faclă, de obicei către şcoala unde învaţă, unde copiii reuniţi cântă în cor melodii tradiţionale.
În Finlanda, Crăciunul este cea mai importantă sărbătoare a anului, începută seara, la biserică, cu slujbe şi aprinderea de lumânări la mormintele celor dragi.
Masa de Crăciun este pregătită pornind de la produsele de bază – preparatele de peşte, asezonate cu şuncă şi cârnaţi – o specialitate de bază în bucătăria finlandeză.
În Ajunul Craciunului, copiii aşteaptă sosirea lui Moş Crăciun care pune mereu aceeaşi întrebare: “Sunt cumva copii cuminţi aici ?”, iar răspunsul este, bineînţeles, afirmativ. Moşul are o desagă plină de cadouri, pe care le împarte celor mici, în timp ce povesteşte copiilor despre călătoria obositoare pe care o face din Laponia.
Franţa – Deşi, în trecut, Sfântul Nicolae aducea cadouri micuţilor în ziua de 6 decembrie, în cea mai mare parte a ţării, Père Noel (Moş Crăciun) i-a luat locul lui Moş Nicolae. Acesta vine în casele francezilor în noaptea de 24 decembrie şi pune cadouri în ghetuţe. Masa de Crăciun este dominată de tradiţionala ”Bûche de Noel” – o prăjitură de ciocolată prezentată la masă sub formă de buturugă.
În Germania, încă din prima duminică de Advent, târgurile de Crăciun invadează pieţele oraşelor, care durează pe întrega perioadă a sărbătorilor de sfârşit de an. Coroana de Advent, confecţionată în familie, conţine ramuri verzi care celebrează natura şi fie patru lumânări, care vor fi aprinse succesiv în fiecare duminică de Advent, fie 24 de săculeţi cu dulciuri şi bunătăţi care vor fi degustate zilnic, în familie.
Ajunul Crăciunului este cea mai importantă zi de sărbătoare, în care familia se reuneşte pentru cină şi pentru a merge împreună la biserică la Mesa din noaptea de Crăciun.
Cadourile sunt oferite în după-amiaza zilei de 25 sau în seara zilei de 24 decembrie, dar nu ”de Moş Crăciun”, ci ”de Christ-Kind” (copilul Iisus).
În unele familii se obişnuieşte ca de Crăciun să se cânte colinde, dar, pentru cei mai mulţi germani Crăciunul – ”Weihnachten” (”noapte solemnă”), este un moment de profundă reflexie şi analiză.
În Grecia, atât Crăciunul cât şi Anul Nou sunt sărbători extrem de bogate în tradiţii şi superstiţii, dar şi în preparate tradiţionale. Pâinea de Crăciun, sepre exemplu, este însemnată cu forma mânii prin presarea aluatului cu palma, înainte de coacere, simbolizând faptul că Iisus a binecuvântat pâinea în sfânta zi de Crăciun. Brutăriile pregătesc şi plăcinte ovale, care se dăruiesc de Crăciun. Printre dulciurile tradiţionale regăsim „Melomakaronas” – o plăcintă însiropată cu miere – şi „Kourabiedes” – tot o plăcintă acoperită cu fulgi de zăhar.
În Italia, Crăciunul începe, în mod tradiţional, cu opt zile înainte şi este denumit ”Novena”. Există obiceiul ca cei mici să meargă din casă în casă, recitând poezii sau cântând, însă cadourile se primesc abia pe 6 ianuarie, fiind aduse de o vrăjitoare urâtă, dar bună la suflet – Befana.
În Israel – Bethleem, oraşul în care s-a născut Iisus, este centrul sărbătorilor de Crăciun, iar în ajun, turiştii şi localnicii invadează bisericile şi urmăresc tradiţionala procesiune religioasă, începută de parada poliţiştilor, pe cai arabi, urmaţi de un bărbat care duce în spate o cruce uriaşă, şi de alte scene din istoria religiei creştine.
În Jamaica, Colindele de Crăciun sunt aceleaşi melodii populare întâlnite în lume, adaptate pe ritmuri raggae. Masa de Crăciun cea mai importantă este prânzul, care include orez, pui, carne de bou şi capră picantă.
În Liban, Cu două săptămâni înainte de Crăciun, libanezii creştini pun diferite seminţe pe vată, pe mai multe farfurii şi le udă în fiecare zi, iar când acestea înverzesc sunt folosite pentru a decora figurinele din hârtie, reprezentând personaje biblice. Libanezii îşi vizitează rudele sau prietenii în dimineaţa de Crăciun, oferind drept cadouri cafea şi lichior, iar cina de Crăciun este cea mai importantă masă din întreg anul şi se desfăşoară în casa celor mai în vârstă membri ai familiei.
În Lituania, Conform tradiţiei, Moş Crăciun aduce daruri timp de 12 zile, începând cu Ajunul, acestea fiind puse sub brad, pentru fiecare membru al familiei. Pentru Moş, lituanienii obişnuiesc să lase sub brad o cutie cu bomboane, pentru ca acesta să guste ceva înainte să îşi continue drumul.
În Marea Britanie, Crăciunul este cea mai importantă sărbătoare a anului, iar pregătirile încep cu mult înainte de 25 decembrie.
În decembrie, lumea e cuprinsă de o frenezie nestăpânită, iar subiectele de conversaţie se învârt numai în jurul sărbătorii de Crăciun.
După ce au petrecut întreaga lună decembrie căutând cadouri, scriind felicitări şi împodobind bradul (de regulă la jumătatea lunii decembrie), în Ajun, britanicii merg la biserică. La masa tradiţională din ziua Crăciunului se manâncă curcan.
În Noua Zeelandă, Copacul împodobit de Crăciun se numeşte “Pohntokawa”, iar din punct de vedere al tradiţiilor culinare, curcanul, budinca de stafide şi salatele reci, sunt elementele care nu lipsesc de la masa de Crăciun. De asemenea, desertul tradiţional este “Pavlova”, fiind preparat din bezea şi asezonat cu kiwi, căpşuni şi frişcă.
În Polonia, În Ajun, copiii aşteaptă ivirea primei stele pe cer, anunţând momentul în care cina poate să înceapă.
Există obiceiul ca pe masă să fie aşezat întotdeauna un tacâm în plus pentru un eventual vizitator neaşteptat. În ziua de Crăciun, copiii se deghizează în magi, diavoli, îngeri şi păstori şi merg din casă în casă, primind bani şi prăjituri.
În Rusia, Ruşii sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie, după calendarul Iulian, iar la masa tradiţională din această zi se consumă prăjituri, plăcinte şi găluşti din carne.
În Ţările Scandinave, Scandinavii numesc Crăciunul „Jul”, prin adaptarea numelui sărbătorii păgâne a solstiţiului de iarnă „roata” – simbolizând roata anului care se învârte încă puţin către primăvară. Acest moment reprezintă debutul unei perioade de 12 nopţi, începând din 24 decembrie, simbolizând noaptea hibernală, cele mai lungi nopţi ale anului, în timpul cărora se pregăteşte reînnoirea luminii şi a vegetaţiei – simbolizată de bradul verde.
În Spania, Pentru oaspeţii Spaniei, de Crăciun pare că nu se întâmplă nimic special, Crăciunul fiind sărbătorit totuşi, nu cu foarte mult fast, iar darurile se oferă pe 6 ianuarie, cu ocazia zilei celor Trei Regi („Reyes Magos”).
Spaniolii şi portughezii au introdus tradiţia împodobirii pomului de Crăciun şi în America Latină, dar cum acolo nu există conifere, sud – americanii decorează cactuşi, pini sau brazi din plastic.
Bucătăria tradiţională de Crăciun a spaniolilor este influenţată puternic de curentul arab: orez, portocale şi migdale prezente în majoritatea felurilor de mâncare pregătite pentru această zi, iar felul de mâncare de bază este peştele
În SUA, Santa Claus s-a născut în anul 1860 şi a fost denumit astfel după germanul „Sintaklaas”. Imaginea, la origini, a moşului Crăciun american era cea a unui bătrân care fumează pipă şi zboară într-o trăsură. În zilele noastre, Crăciunul este sărbătorit extrem de diferit în fiecare familie, având în vedere multitudinea de influenţe şi naţionalităţi aflate pe teritoriul american.
Americanii îşi decorează casele cu ghirlande luminoase şi copiii îşi agaţă nişte ciorapi speciali de şemineu, în care să primească darurile de la Santa Claus, ce vine prin cer cu sania trasă de nouă reni şi coboară prin horn.
În general, americanii consumă friptură de vită, iar aperitivele conţin neapărat somon afumat, preparat în diferite feluri. Interesant este faptul că la Casa Albă se serveşte “Prăjitura prezidenţială”, preparată după o reţetă veche de peste două secole, din vremea lui Abraham Lincoln, cu cireşe, migdale, petale şi sirop de trandafiri – o tradiţie unică în lume.
În partea de vest a Americii este servită tradiţionala băutură “eggnog”, preparată din brandy, rom, ouă şi lapte, la care se adaugă câteodată scorţişoară sau nucşoară.
În Suedia, Cea mai importantă zi a Crăciunului este Ajunul, atunci când familiile şi prietenii se reunesc la o cină specială, la care se servesc friptură de porc, peşte şi fasole neagră. Cadourile se oferă înainte de servirea mesei, iar în unele regiuni, copiii trebuie să aştepte darurile până a doua zi.
În Ungaria, În mod tradiţional, Moş Crăciun aduce nuieluşe copiilor care nu au fost cuminţi şi daruri celor ascultători.
Noaptea de Ajun este numită în Ungaria „Szent-este” sau „noapte sfântă”, iar înainte să meargă la biserică, pentru slujba de la miezul nopţii, membrii de familie se reunesc în jurul bradului de Crăciun, cântă colinde şi deschid cadourile.
În perioada premergătoare Crăciunului, grupuri de copii şi adulţi, merg din casă în casă, iar spectacolul include păpuşi, costume, muzică şi dansuri tradiţionale.
