Federaţia australiană de tenis a interzis marţi drapelele Rusiei şi Belarus la Australian Open, în urma unei solicitări a ambasadorului ucrainean, care a cerut să fie luate măsuri după ce steagurile respective au fost văzute în mulţime.
„Drapelele rus şi belarus sunt interzise la faţa locului, la Australian Open”, a precizat Tennis Australia într-un comunicat, adăugând că interdicţia intră în vigoare „imediat”.
„Politica noastră iniţială a fost ca fanii să le poată aduce, dar nu le puteau folosi pentru a provoca perturbări”, a adăugat federaţia de la antipozi.
Drapelul Rusiei a fost văzut luni, în prima zi a Australian Open, la meciul din primul tur dintre jucătoarea ucraineană Katerina Baindl şi Kamila Rahimova din Rusia.
În tribune, suporterii ucraineni au îndemnat apoi serviciile de securitate şi poliţia să reacţioneze.
Un steag rusesc a fost văzut şi pe Rod Laver Arena în timpul meciului dintre Daniil Medvedev şi americanul Marcos Giron.
Ambasadorul Ucrainei în Australia şi Noua Zeelandă, Vasil Miroşnicenko, a cerut luni Federaţiei australiene de tenis să ia măsuri.
„Condamnăm ferm afişarea publică a steagurilor ruseşti în timpul meciului jucătoarei ucrainene Katerina Baindl de la Australian Open”, a scris el pe Twitter, precizând că a solicitat federaţiei australiene să aplice politica „drapelului neutru”.
Vasil Miroşnicenko ceruse săptămâna trecută ca Australian Open să interzică complet jucătorii ruşi şi belaruşi, în condiţiile în care Belarusul sprijină războiul lui Vladimir Putin, aşa cum au făcut anul trecut responsabilii de la Wimbledon.
„Aţi fi putut interzice jucătorii ruşi şi să vă poziţionaţi reacţionând serios la aceste incidente previzibile, dar aţi ales laşitatea”, a scris pe Twitter fostul ambasador australian în Ucraina, Doug Trappett, care s-a aflat în post la Kiev în 2015 şi 2016.
De la invazia rusă în Ucraina, jucătorii ruşi şi belaruşi au concurat sub drapel neutru în competiţii, inclusiv la Australian Open.