Compania Virgin Orbit fondată de miliardarul britanic Richard Branson a anunţat joi că va încerca o nouă lansare a unei rachete din Cornwall după ce misiunea sa de luni s-a încheiat cu un eșec, zdrobind speranţele Marii Britanii de a deveni prima naţiune din Europa care plasează sateliţi pe orbită, transmite Reuters.
„Virgin Orbit… anticipează revenirea la Spaceport Cornwall pentru alte lansări şi se află în discuţii active cu principalii actori guvernamentali şi comerciali din Marea Britanie pentru a da startul planificării oportunităţilor de misiune cel mai devreme la finele acestui an”, se arată în anunţul companiei.
Compania cu sediul în California a declarat că a fost iniţiată o anchetă asupra cauzei eşecului înregistrat la treapta a doua a rachetei sale.
Racheta a decolat conform planului de la Spaceport Cornwall din Newquay, în sud-vestul Angliei, la bordul unei aeronave Boeing 747 adaptate.
Virgin Orbit a declarat că racheta sa a fost lansată cu succes de pe aeronavă deasupra Oceanului Atlantic şi a încheiat etapa de ardere a primei trepte.
„La un moment dat, în timpul zborului rachetei prin spaţiu, etapa superioară a experimentat o anomalie”, a indicat Virgin Orbit.
„Acest eveniment anormal a pus capăt misiunii, componentele rachetei şi sarcina utilă coborând pe Pământ în limitele coridorului de siguranţă aprobat, fără a fi atins orbita”, a precizat compania.
Toate acţiunile corective necesare identificate în timpul anchetei urmează să fie finalizate înainte de începerea următoarei misiuni, planificată la Mojave Air & Space Port din California.