Prinţesa Eugenie, una dintre nepoatele regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, a anunţat marţi că este din nou însărcinată şi că urmează să devină mamă pentru a doua oară în vara acestui an.
Prinţesa Eugenie s-a căsătorit cu Jack Brooksbank la Castelul Windsor în anul 2018, iar primul copil al cuplului – un băiat care se numeşte August – s-a născut în februarie 2021.
„Suntem foarte încântaţi să vă anunţăm că familia noastră se va mări cu încă un membru în vara acestui an”, a anunţat prinţesa Eugenie printr-un mesaj publicat pe contul ei de Instagram, însoţit de o fotografie ce o prezintă alături de fiul ei, August.
Prinţesa Eugenie, care ocupă locul al 11-lea în ordinea de succesiune la tronul Regatului Unit, este cea mai tânără dintre cele două fiice pe care prinţul Andrew le are cu fosta lui soţie, Sarah Ferguson, ducesă de York.
„Familia regală este încântată, iar August aşteaptă cu nerăbdare să devină un frate mai mare”, a transmis biroul de presă de la Palatul Buckingham într-o declaraţie oficială.