Aproximativ 500.000 de profesori, funcționari publici, angajați ai căilor ferate și lectori universitari au ieșit miercuri în stradă pentru a cere salarii mai mari și condiții de muncă mai bune.
Numeroase activități au fost afectate în Marea Britanie.
Profesori, funcţionari publici, angajaţi ai căilor ferate şi lectori universitari din Marea Britanie au participat miercuri la cea mai amplă mişcare de protest din ultimul deceniu şi despre care guvernul britanic a atenţionat că va produce perturbări importante.
Angajaţii cer majorări salariale peste nivelul inflaţiei pentru a acoperi creşterile ameţitoare de preţuri la alimente şi utilităţi, reclamând că se simt stresaţi şi subevaluaţi şi nu reuşesc să-şi acopere cheltuielile lunare.
Guvernul a atenţionat că grevele vor avea un impact semnificativ. Se estimează că miercuri urmau să participe la grevă circa 300.000 de profesori şi 100.000 de funcţionari publici din peste 120 de departamente guvernamentale, precum şi zeci de mii de profesori universitari şi lucrători feroviari.
Săptămâna viitoare se pregătesc de grevă asistenţii medicali, personalul serviciilor de salvare şi alţi lucrători din sănătate. Şi pompierii din Anglia au anunţat că vor organiza o grevă pe 10 februarie.
Un sondaj Ipsos publicat miercuri a indicat că opinia publică este divizată în legătură cu aceste proteste, 40% fiind în favoarea lor şi 38% împotrivă.
Potrivit Centrului pentru cercetări economice şi de afaceri CEBR, costul grevelor din ultimele opt luni, până în ianuarie, au costat Marea Britanie circa 1,7 miliarde de lire, doar 0,1% din PIB, iar grevele profesorilor vor costa circa 20 de milioane de lire pe zi. Totuşi, în condiţiile în care nivelul de încredere este scăzut în rândul publicului şi al angajatorilor, iar economia se află pe o pantă descendentă, noile mişcări sindicale contribuie la înrăutăţirea perspectivelor.