Peste 200 de zboruri anulate la Istanbul din cauza unei furtuni de zăpadă așteptate

Compania Turkish Airlines (THY) a anunțat sâmbătă că un număr total de 238 de zboruri programate pentru 5 și 6 februarie au fost anulate din cauza condițiilor meteo de ninsoare aspră așteptate la Istanbul.

În comunicatul Biroului de presă al THY, se precizează că deciziile de anulare au fost luate prin încheierea Comitetului pentru situații de urgență meteorologică (MADKOM).

Comunicatul a avertizat cetățenii să își verifice zborurile înainte de a ajunge la aeroport.

Guvernatorul Istanbulului, Ali Yerlikaya, a declarat că precipitații sub formă de ninsori abundente cu ploaie vor acoperi provincia în weekend, iar temperatura va scădea până la zero grade.

„Din cauza ninsorilor așteptate în Istanbul, conform deciziei MADKOM, zborurile au fost anulate pe Aeroportul Istanbul în zilele de 5 și 6 februarie” , se arată în comunicat.

Dintre cele 238 de zboruri anulate, 72 sunt interne și 166 – internaționale. Compania avertizează că numărul zborurilor anulate ar putea crește.

„238 de zboruri de la și către Aeroportul Istanbul au fost anulate. Șaptezeci și două dintre acestea sunt zboruri interne, iar 166 sunt zboruri internaționale. Din cauza operațiunii, este posibil ca numărul de anulări să crească.”

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X