Beyoncé a primit cel de-al 32-lea premiu Grammy din carieră. Harry Styles a câştigat trofeul la categoria ”albumul anului”

Superstarul pop Beyonce a devenit duminică seară, la Los Angeles, artistul cu cele mai multe premii din istoria galei Grammy Awards (32 de victorii), însă a ratat încă o dată prestigiosul trofeu atribuit la categoria ”albumul anului”, după ce a fost învinsă în acest an de cântăreţul britanic Harry Styles, informează Reuters.

Harry Styles, fost membru al trupei One Direction, s-a impus la această categorie cu materialul discografic ”Harry’s House”, cel de-al treilea album solo al său.

”La naiba! Am fost extrem de inspirat de fiecare dintre artiştii nominalizaţi în această categorie alături de mine. Ascult muzica voastră atunci când sunt singur”, a declarat artistul britanic pe scena de la Crypto.com Arena din Los Angeles.

Harry Styles s-a impus şi la categoria ”cel mai bun album pop vocal”.

La categoria ”albumul anului” au concurat în acest an materialele discografice „Voyage” (ABBA), „30” (Adele), „Un Verano Sin Ti” (Bad Bunny), „Renaissance” (Beyoncé), „Good Morning Gorgeous (Deluxe)” (Mary J. Blige), „In These Silent Days” (Brandi Carlile), „Music Of The Spheres” (Coldplay), „Mr. Morale & The Big Steppers” (Kendrick Lamar), „Special” (Lizzo), „Harry’s House” (Harry Styles).

Harry Styles s-a impus în mod surprinzător la această categorie, învingându-le pe marile favorite, cântăreţele Beyonce şi Adele. Premiul Grammy pentru ”albumul anului” este cel mai râvnit trofeu din palmaresul anual al acestei gale.

”Harry’s House” este cel de-al treilea album de studio din discografia cântăreţului Harry Styles, fost membru al grupului One Direction.

Cântăreaţa Beyonce a adăugat la gala de duminică seară alte patru premii Grammy în palmaresul ei impresionant – care a ajuns la 32 de trofee – şi a devenit cel mai premiat artist din istoria galei, depăşind precedentul record (31 de premii) deţinut de regretatul dirijor de muzică clasică Georg Solti.

În pofida succesului uriaş de care s-a bucurat de-a lungul carierei sale, artista americană, în vârstă de 41 de ani, nu a câştigat niciodată premiul Grammy la categoria ”albumul anului”. Duminică seară, ea s-a impus la patru categorii: „cel mai bun album dance/electronic” („Renaissance”), „cea mai bună înregistrare dance/electro” („Break my soul”), „cea mai bună interpretare tradiţională R&B” („Plastic off the sofa”) şi „cel mai bun cântec R&B” („Cuff It”).

Cea de-a 65-a ediţie a galei Grammy Awards, organizată de The Recording Academy, s-a desfăşurat la Crypto.com Arena din Los Angeles. Evenimentul, difuzat de postul CBS şi platforma de streaming Paramount+, a fost prezentat pentru al treilea an consecutiv de actorul şi prezentatorul TV sud-african Trevor Noah.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X