Marea Britanie oferă ajutor după cutremurul din Turcia

Premierul britanic Rishi Sunak a transmis că Marea Britanie este gata să ofere ajutor după cutremur.

”Gândurile mele sunt către poporul din Turcia și Siria în această dimineață, în special către cei care au intervenit atât de curajos pentru a-i salva pe cei afectați de cutremur. Marea Britanie este pregătită să ajute în orice mod.”, a transmis premierul pe Twitter.

De asemenea, România, Olanda și Israelul se numără printre țările care s-au oferit să ajute după ce agenția de dezastre a Turciei a făcut un apel la ajutor de la comunitatea internațională.

Bilanțul morților în urma cutremurului devastator care a lovit Turcia, luni dimineața, ar putea ajunge până la 10.000, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), citat de CNN.

Școlile din cele 10 orașe și provincii din Turcia afectate de cutremur vor fi închise timp de o săptămână, a declarat vicepreședintele țării, Fuat Oktay. Oktay a mai spus că zborurile către și dinspre aeroportul din provincia Hatay au fost suspendate, în timp ce aeroporturile din Maraș și Antep sunt, de asemenea, închise zborurilor civile.

 

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X