Directoarea universității ”Epsom College” din UK, împușcată alături de familia sa

Directoarea universității „Epsom College”, instituție de învățământ de prestigiu din Marea Britanie, a fost omorâtă împreună soțul și fetița sa. Un membru al personalului a fost cel care a auzit focurile de armă și a alertat imediat autoritățile.

Emma Pattinson a fost găsită fără suflare, alături de soțul și fetița sa, în vârstă de numai 7 ani. Directoarea faimoasei universități din UK, „Epsom College” și ceilalți doi membri ai familiei, au fost cu toții omorâți prin împușcare. Aceștia se aflau în locuința lor, ce aparținea unității de învățământ din Surrey, unde se mutaseră recent.

Focurile de armă au putut fi auzite, în miez de noapte, de către un membru al personalului. Acesta a fost cel care a alertat serviciile de urgență. Când au ajuns la fața locului, oamenii legii au găsit trupurile neînsuflețite ale celor trei membri ai familiei și au deschis o anchetă. Mai multe clădiri au fost izolate, printre care și poligonul școlii.

Oamenii legii spun însă că acest lucru se datorează numai faptului că se afla în apropierea locuinței familiei Pattinson și nu face parte din anchetă. Din primele cercetări, poliția din Surrey a ajuns la concluzia că este vorba despre „incident izolat”. Cu toate acestea, ofițerii de poliție vor continua să patruleze în perimetrul instituției de învățământ.

„Vreau să vă asigur că vom efectua o investigație amănunțită asupra a ceea ce s-a întâmplat și sper să putem aduce puțină liniște în aceste circumstanțe traumatizante.”, a spus detectivul șef Kimball Edey, de la poliția Surrey.

„Suntem conștienți că acest incident tragic va provoca îngrijorare și supărare în comunitatea locală. Deși se crede că acesta este un incident izolat, în zilele următoare, ofițerii noștri vor rămâne în zonă pentru a oferi asigurări elevilor, părinților, profesorilor și comunității locale.”, a adăugat inspectorul Jon Vale, comandantul districtului Epsom și Ewell.

Emma Pattison avea 45 de ani și preluase conducerea Epsom College la începutul acestui an universitar, în septembrie 2022. Anterior a fost șefă la liceul Croydon, timp de șase ani. Epsom College a primit titlul de „Școala independentă a anului” în octombrie 2022. Într-un podcast destinat elevilor, ea a mărturisit că mutarea într-un alt oraș a însemnat o schimbare foarte mare pentru familia sa.

„Aș dori să mulțumesc școlii și comunității pentru înțelegere și răbdare în timp ce ancheta continuă. Gândurile și condoleanțele noastre se îndreptă către familia, prietenii și apropiații Emmei, precum și către numeroșii elevi și colegi ale căror vieți le-a îmbogățit de-a lungul carierei sale distinse. Emma a fost o profesoară minunată, dar mai ales a fost o persoană încântătoare. Îi vom comemora pe Emma și familia ei, în mod corespunzător și în conformitate cu dorințele familiei.”, a spus dr Alastair Wells, președintele consiliului guvernatorilor de la Epsom College.

Sursa foto: The Sun

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X