Mai multe replici ale cutremurului cu magnitudinea 5,7 din judeţul Gorj s-au înregistrat pe toată durata nopţii de marţi spre miercuri, majoritatea fiind de intensitate mică. Doar în timpul nopții s-au înregistrat 13 cutremure. În total, numărul replicilor a trecut de 50 în doar 15 ore.
Potrivit site-ului INFP (Institutul Național de Fizică a Pământului), miercuri, în intervalul 00.25 – 05.28 s-au înregistrat 13 replici ale cutremurului din judeţul Gorj.
Cele mai multe au avut intensitate mică, unul singur ajungând la magnitudinea 3.3. Acesta s-a înregistrat la ora 02:30:22 (ora României), la adâncimea de 3.9 km.
Directorul INFP, Constantin Ionescu, a declarat într-o conferinţă de presă că pentru seismologi este o surpriză că zona Olteniei s-a activat.
Potrivit INFP, faliile tectonice s-au atins la o adâncime de puțin peste 6 km și au creat unde seismice care s-au simțit până aproape de București.
Echipajele ISU Gorj au verificat toată noaptea clădirile din Târgu Jiu. Mai multe instituții au anunțat că și-au suspendat activitatea pentru astăzi după ce au fost afectate în urma cutremurului de 5,7. Este vorba despre prefectură, Serviciul de Permise și Înmatriculări dar și primărie.
Panica s-a instalat după ce orașul a fost zguduit de două cutremure majore în doar două zile.
Într-un fast food din Târgu Jiu, o angajată sare pe geam, iar o alta, de teamă, se ascunde într-un dulap.
Patru oameni au fost răniți. Un bărbat izbit de tencuiala desprinsă de pe o clădire, o femeie care a alunecat acasă în timpul cutremurului, o bătrână cu luxație de șold dar și un alt bărbat care a ajuns de urgență la spital după ce a povestit că a sărit de la etajul 1 în timpul seismului.
Alte cinci persoane au ajuns de urgență la spital din cauza atacurilor de panică. Mai mult decât atât, mai mulți tineri care se aflau la o terasă din Târgu Jiu au fost la un pas să fie răniți după ce mai multe cărămizi din clădire sau desprins.
Și turla mănăstirii Tismana din Gorj pare că stă să se prăbușească după ce a fost grav afectată.
În magazinele din Craiova, marfa a căzut de pe rafturile care au fost la un pas să se dărâme peste oameni.
Potrivitul ultimului raport al autorităților, un seism ca cel din 1977 ar provoca moartea a 40.000 de oameni și alți 300.000 ar fi răniți.