Mai mulți artiști au refuzat ofertele de a cânta la încoronarea regelui Charles al III-lea, eveniment care va alea loc în luna mai. Printre artiștii care refuză să facă spectacol în ziua încoronării se numără personalități cunoscute la nivel internațional.
Palatul Buckingham se confruntă cu dificultăţi în a găsi artişti britanici de primă clasă pentru a marca acest eveniment istoric, mulţi dintre aceştia invocând agenda personală încărcată pentru a-şi justifica refuzul, relatează revista Time.
Charles al III-lea va fi încoronat la 6 mai, alături de regina consoartă Camilla, la abaţia Westminster din Londra. A doua zi, duminică, vor fi organizate Prânzuri de Încoronare în comunităţile din Marea Britanie, iar în cursul serii va avea loc un Concert de Încoronare la Castelul Windsor. Regele a promis că ceremoniile vor fi mai puţin extravagante, parţial ca răspuns la criza costurilor de trai din această ţară.
O sursă regală a declarat pentru tabloidul britanic The Sun că „organizatorii lucrează contra cronometru pentru a reuni un line-up captivant, însă se confruntă cu o serie de provocări”.
Elton John şi Harry Styles, care ar fi principalii favoriţi ai lui Charles, au refuzat invitaţiile de a susţine spectacole, invocând angajamente stabilite anterior. Elton John, prieten de-o viaţă al regretatei prinţese Diana, va susţine în acea perioadă un turneu european, iar Harry Styles, aflat de asemenea în turneu, nu ar putea să îşi reunească trupa în timpul unei perioade de repaus.
În plus, Ed Sheeran se pare că va fi prea ocupat cu pregătirile unui concert la Houston, Texas, pentru a accepta oferta regelui Charles.
Între timp, Adele, care locuieşte în prezent în Statele Unite, a refuzat oferta din motive neprecizate.
În luna ianuarie au apărut zvonuri cu privire la o posibilă reuniune a celebrului grup britanic Spice Girls, cu toate cele cinci membre iniţiale, cu ocazia Concertului de Încoronare. Însă, potrivit The Sun, Melanie Brown, Melanie Chisholm, Geri Horner, Emma Bunton şi Victoria Beckham nu vor putea concerta din cauza lipsei timpului necesar pentru repetiţii.
Unul dintre cele mai surprinzătoare refuzuri a venit din partea lui Robbie Williams, ai cărui foşti colegi din trupa Take That, Gary Barlow, Howard Donald şi Mark Owen, vor fi capetele de afiş ale concertului. Artistul a menţionat la rândul său existenţa unor angajamente stabilite anterior pentru a-şi justifica refuzul.
Pe lângă Take That – fără Robbie Williams – pe scena Concertului de Încoronare urmează să urce Kylie şi Dannii Minogue, renumitul compozitor Andrew Lloyd Webber şi artistul american Lionel Richie. Muzicianul britanic Olly Murs, cunoscut din emisiunea „The X Factor”, ar urma, de asemenea, să susţină un concert, însă acest lucru nu a fost confirmat deocamdată.
Un Cor de Încoronare va avea un rol proeminent în cadrul acestui spectacol, reunind grupuri corale de pe teritoriul Marii Britanie, formate inclusiv din refugiaţi, personal din cadrul Serviciului de sănătate public britanic (NHS), reprezentanţi ai comunităţilor LGBTQ+ şi persoane cu deficienţe de auz.
Guvernul a decis ca luni, 8 mai, să fie declarată zi de sărbătoare legală prin care va fi marcată încoronarea regelui. Aceasta va fi valabilă pe tot teritoriul Regatului Unit, iar în semn de recunoaştere a preocupării regelui pentru consolidarea comunităţilor locale, publicul va fi încurajat să se ofere voluntar şi să se alăture proiectelor desfăşurate în regiunea lor, în cadrul campaniei „Big Help Out”.
Ultima încoronare, cea a reginei Elisabeta a II-a, din 1953, a fost prima care a fost televizată în întregime şi a fost urmărită de 27 de milioane de persoane în Regatul Unit şi de alte câteva milioane în întreaga lume. Evenimentul a devenit o zi monumentală în istoria Marii Britanii şi la nivel internaţional.