În perioada 27 februarie – 4 martie 2023 s-a desfășurat la București a 14-a ediție a concursului internațional Romanian Master of Mathematics. Concursul a fost organizat de Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din București în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România, Ministerul Educației, Primaria Sectorului 1 și Universitatea Politehnica din București.
Romanian Master of Mathematics este competiția de matematică cea mai selectă și cu (probabil) cel mai înalt grad de dificultate în rândul concursurilor internaționale de matematică de profil. La această competiție, pe lângă clasamentul individual, se alcătuiește un clasament pe echipe, după notele obținute de primii trei elevi din fiecare țară. În acest an au participat 90 de copii ce au reprezentat cele 15 echipe/țări (SUA, Israel, România A, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Italia, Marea Britanie, Ukraina, România B, Franța, Georgia, Echipa Țărilor nordice, Slovenia și echipa Colegiului Vianu) înscrise în concurs. Au mai participat individual și alți 12 elevi din alte trei țări.
Echipa României a fost formată din David-Andrei Anghel (aur), Andrei Chiriță (argint), Robert Dragomirescu (argint), Radu Lecoiu (argint), Andrei Moldovan (bronz) si Vlad-Titus Spătaru (mențiune).Coordonarea echipei României a fost facută de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (Leader al echipei). La coordonarea unor probleme au ajutat și Marius Perianu, Colegiul Național Ion Minulescu Slatina, jud. Olt (Deputy Leader), lect. dr. Mihai Chiş de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Vest din Timișoara și Lucian Țurea, Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București.
Elevii celor două echipe provin din licee din București, Iași, Galați, Craiova, Pitești și Constanța.