Regele Charles al III-lea al Regatului Unit i-a acordat prinţului Edward, cel mai tânăr dintre fraţii lui, titlul de Duce de Edinburgh, care a fost deţinut până anul trecut de tatăl lor, prinţul Philip, a anunţat vineri biroul de presă de la Palatul Buckingham, citat de Reuters.
Prinţul Edward, care a împlinit vineri vârsta de 59 de ani, a devenit astfel cel mai recent membru al familiei regale din Marea Britanie care a primit un titlu după ce prinţul Charles a devenit rege în septembrie 2022 în urma decesului mamei sale, regina Elisabeta a II-a.
William, fiul cel mare al regelui Charles al III-lea şi totodată moştenitorul tronului britanic, a fost numit Prinţ de Wales, în timp ce copiii celui de-al doilea fiu al său, prinţul Harry, care nu mai face parte din rândul membrilor activi ai casei regale, au primit în mod oficial titlurile de prinţ şi de prinţesă în urmă cu câteva zile.
Prinţul Edward a primit acest nou titlu după ce a preluat mai multe dintre funcţiile tatălui său, inclusiv în cadrul fundaţiei The Duke of Edinburgh Award, care îi încurajează pe tineri să se implice în diverse activităţi.
„Noul duce şi noua ducesă de Edinburgh sunt mândri să continue moştenirea prinţului Philip de a promova oportunităţi pentru tinerii din toate mediile sociale, pentru ca ei să îşi atingă potenţialul maxim”, a precizat comunicatul publicat de Palatul Buckingham, referindu-se la prinţul Edward şi soţia lui, Sophie.
Prinţul Edward şi Sophie Rhys-Jones s-au căsătorit pe 19 iunie 1999 şi au împreună doi copii: Louise, născută pe 8 noiembrie 2003, şi James, născut pe 17 decembrie 2007.
Prinţul Philip a deţinut titlul de Duce de Edinburgh de la căsătoria lui din 1947 cu fosta suverană britanică, pe atunci prinţesa Elisabeta, şi până la moartea sa din 2021.