Regele Charles al III-lea a prezidat ceremoniile dedicate Zilei Commonwealth-ului, pentru prima dată de când a urcat pe tron. O slujbă specială a avut loc la Westminster Abbey.
În prima sa zi a Commonwealth-ului ca rege, Majestatea Sa a vorbit despre admirația și speranțele sale pentru Comunitate, în timp ce membrii săi continuă să lucreze împreună pentru a se sprijini și inspira reciproc.
În discursul său, Charles a evocat exemplul mamei sale, Regina Elisabeta a doua, care a decedat anul trecut, pe 8 septembrie.
”Ziua Commonwealth a fost un prilej de mândrie deosebită pentru iubita mea mamă, răposata regină, o prețioasă ocazie de a sărbători familia noastră, a Commonwealth-ului, căreia și-a dedicat lunga și remarcabila viață. Urmându-i Majestății Sale ca șef al Commonwealth, găsesc o puternică inspirație în exemplul ei.”
🌎 ‘The Commonwealth has been a constant in my own life, and yet its diversity continues to amaze and inspire me.’
The King has spoken of his admiration and hopes for the Commonwealth as its members continue to work together to support and inspire each other.#CommonwealthDay pic.twitter.com/8Zhnxy7JNR
— The Royal Family (@RoyalFamily) March 13, 2023
Comunitatea Națiunilor, numit în mod uzual și Commonwealth și cunoscut inițial sub numele de British Commonwealth, este o organizație interguvernamentală a 56 de state membre independente.
Fondată în 1931, prin promulgarea Statutului de la Westminster, sub numele de Comunitatea Britanică a Națiunilor (denumire schimbată în 1949), în prezent reprezintă 2,5 miliarde de oameni, atât din țări cu economii avansate, cât și din țări în curs de dezvoltare.
Șeful acestei organizații este monarhul britanic, în prezent Charles al III-lea, chiar dacă în unele țări funcția este deținută doar simbolic.
Charles al III-lea este de asemenea șeful statului (separat), a 16 state membre ale Commonwealtului, numite colectiv Regatele Commonwealthului. Cum fiecare regat este independent, Charles al III-lea, ca monarh, deține un titlu distinct pentru fiecare, deși, după conferința premierilor Commonwealthului din 2022, toate includ la sfârșit și pe cel de Șef al Commonwealthului. De exemplu, în cazul Australiei, titlul regal este Charles the Third, by the Grace of God, King of Australia and of His other Realms and Territories, Head of the Commonwealth (Charles al treilea, prin grația lui Dumnezeu, rege al Australiei și a altor regate și teritorii ale ei, șef al Commonwealthului).
Orice țară poate teoretic să adere la Commonwealth, dacă promovează valori precum democrația, drepturile omului, statul de drept ori comerțul liber. De altfel, ultimele două țări care au aderat sunt Gabon și Togo, în 2022.
Mai multe țări au procedat astfel, printre care Africa de Sud, țară membră încă de la început, care a părăsit organizația în 1961 și s-a alăturat din nou în 1994.
Națiunea insulară Barbados a înlăturat-o pe regina Elisabeta a II-a din funcția de șef de stat în noiembrie 2021 pentru a deveni republică, dar a rămas țară membră. La ceremonia din capitala noii republici a participat chiar moștenitorul coroanei britanice, devenit rege între timp.
La fel a procedat și Mauritius, în 1992.