TikTok va fi partener al concursului Eurovision şi în 2023

TikTok va fi partenerul oficial al concursului Eurovision şi în 2023, pentru al doilea an consecutiv, informează DPA.

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union – EBU) a selectat platforma acestei reţele de socializare pentru a transmite în livestreaming competiţia muzicală, cât şi pentru a difuza conţinuturi în exclusivitate despre anumite interpretări şi conţinuturi filmate în culisele evenimentului.

Anunţul intervine în contextul în care Parlamentul britanic a anunţat că va bloca această aplicaţie chineză pe dispozitivele şi reţelele sale de internet din cauza unor îngrijorări privind securitatea cibernetică.

Martin Osterdahl, coordonatorul executiv al EBU pentru Eurovision, a declarat: ”Milioane de noi fani ai concursului Eurovision au descoperit evenimentul pe TikTok anul trecut şi noi ştim că alte câteva milioane de fani vor fi încântaţi de evenimentul deosebit de special din acest an, care va avea loc la Liverpool. Atât concursul Eurovision, cât şi TikTok furnizează o platformă internaţională pentru descoperirea muzicii şi a artiştilor noi, iar noi aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm pentru a crea şi mai multe hituri în 2023.”

TikTok a încheiat un parteneriat şi cu Visit Liverpool după ce, din cauza invaziei ruse, oraşul englez Liverpool a fost ales pentru a găzdui competiţia din 2023 în numele ţării câştigătoare de anul trecut, Ucraina.

Această reţea de socializare pentru telefoane mobile va promova situri emblematice din oraş şi va difuza evenimentele organizate în Eurovision Village – zona oficială dedicată fanilor – pe 12 mai, începând de la ora locală 18:30.

Un star de pe TikTok, britanicul Sam Ryder, în vârstă de 33 de ani, a terminat pe locul al doilea concursul din 2022, câştigat de grupul ucrainean Kalush Orchestra.

Platforma TikTok este deţinută de compania online chineză ByteDance, care susţine că nu transmite autorităţilor din China datele personale ale utilizatorilor, deşi legislaţia chineză aferentă serviciilor de informaţii obligă firmele să ajute Partidul Comunist atunci când acesta formulează o cerere în acest sens.

După ce Guvernul britanic a anunţat la începutul acestei săptămâni că va interzice TikTok pe dispozitivele sale oficiale, Camera Lorzilor şi Camera Comunelor au anunţat la rândul lor o interdicţie similară la nivelul întregului Palat Westminster.

Reprezentanţii TikTok au spus că această decizie este „greşită şi bazată pe idei fundamental preconcepute” despre compania chineză. Ei s-au declarat totodată „dezamăgiţi” că nu li s-a oferit „posibilitatea de a răspunde îngrijorărilor, de a fi judecaţi doar pe baza faptelor şi de a fi trataţi în mod egal faţă de concurenţii” lor.

Un purtător de cuvânt al BBC, care organizează concursul Eurovision 2023 în calitate de post TV naţional, a spus: „BBC tratează cu foarte mare seriozitate subiectul siguranţei şi securităţii sistemelor noastre, al datelor personale şi al oamenilor. Examinăm în mod constant activitatea noastră pe platforme terţe – inclusiv pe TikTok – şi vom continua să facem acest lucru”.

BBC permite angajaţilor săi să utilizeze aplicaţia TikTok pe dispozitivele de serviciu în scopuri editoriale şi de marketing.

Radioteleviziunea naţională britanică a anunţat că va continua să folosească TikTok pentru a-şi promova conţinuturile, inclusiv prin funcţiile „news stories”, însă va analiza cu regularitate evoluţia situaţiei.

TikTok va transmite în livestream cele două semifinale ale concursului Eurovision – pe 9 mai, respectiv pe 11 mai -, precum şi marea finală a competiţiei, programată să se desfăşoare pe 13 mai.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X