Aeroportul din Suceava, închis temporar din cauza vremii extreme

Ninsorile și viscolul au blocat Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava, care a fost închis, joi dimineața, din cauza ninsorii și a viscolului. Angajații companiei fac eforturi pentru a rezolva situația, iar călătorii sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să se informeze înainte de a pleca la drum.

„Având în vedere condițiile meteo extreme, prognozate cu creștere în intensitate, viscol puternic, intensitate ridicată a vântului, vizibilitate redusă, transport puternic de zăpadă la sol, zăpadă spulberată, cantitate mare de precipitații, din motive de siguranță operațională s-a decis închiderea Aeroportului până la ora 13:00.

Din cauza ninsorii abundente, rafalelor de viscol puternic și a vizibilității spre zero, programul de zbor de la Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava este afectat și momentan nu se poate opera în condiții de siguranță, chiar dacă pista de aterizare – decolare este curățată.

Echipele noastre de deszăpezire intervin nonstop cu utilaje și materiale pentru a menține infrastructura în condiții de operare, însă vremea extremă împiedică în acest moment desfășurarea operațiunilor aeriene conform orarului.
Din cauza conditiilor meteo extreme, echipajele de pe zborurile WIZZ AIR care urmau să decoleze în această dimineață la Dortmund și la Paris Beauvais, au decis anularea decolării. Rugăm pasagerii să păstreze legătura cu operatorul aerian. Vom reveni cu actualizări în funcție de evoluția condițiilor meteo. Vă mulțumim pentru înțelegere”, a transmis conducerea aeroportului.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X