FC Liverpool s-a impus fără drept de apel în deplasare, cu scorul de 6-1, în faţa formaţiei Leeds United, luni seară, în ultimul meci al etapei a 31-a a campionatului de fotbal al Angliei, continuând să spere în continuare la o calificare în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.
Egipteanul Mohamed Salah (39, 64) şi portughezul Diogo Jota (52, 73) au reuşit câte o dublă pe stadionul Elland Road, celelalte goluri fiind marcate de olandezul Cody Gakpo (35) şi uruguayanul Darwin Nunez (90) pentru învingători, respectiv, columbianul Luis Sinisterra (47).
„Cormoranii”, care veneau după patru partide fără victorie, se află pe locul al optulea în clasament după acest succes, cu 47 de puncte, aflându-se la nouă lungimi de Newcastle United, ocupanta locului al patrulea în clasament, ultimul care asigură participarea la cea mai importantă competiţie continentală intercluburi. O diferenţă pe care „comoranii” speră să o recupereze în ultimele şapte etape ale sezonului, în condiţiile în care vor beneficia şi de un program favorabil, cu o singură partidă mai dificilă, împotriva formaţiei Tottenham (locul 5), în data de 30 aprilie, pe Anfield.
Leeds United ocupă locul al şaisprezecelea, la doar două puncte de zona retrogradabilă.
Rezultate:
Sâmbătă
Aston Villa – Newcastle 3-0
Southampton – Crystal Palace 0-2
Everton – Fulham 1-3
Wolverhampton – Brentford 2-0
Chelsea – Brighton 1-2
Tottenham – Bournemouth 2-3
Manchester City – Leicester City 3-1
Duminică
West Ham United – Arsenal Londra 2-2
Nottingham Forest – Manchester United 0-2
Luni
Leeds United – FC Liverpool 1-6
Au marcat Sinisterra (47), respectiv Gakpo (35), Salah (39, 64), Jota (52, 73), Darwin Nunez (90).
Clasament:
1. Arsenal Londra 74 puncte
2. Manchester City 70
3. Manchester United 59
4. Newcastle United 56
5. Tottenham Hotspur 53
6. Aston Villa 50
7. Brighton 49
8. Liverpool 47