Alex Chalk a fost desemnat ministru al justiţiei, după demisia lui Dominic Raab

Parlamentarul britanic Alex Chalk a fost desemnat ministru al justiţiei vineri, în urma demisiei din aceeaşi zi a lui Dominic Raab, a anunţat guvernul de la Londra, potrivit Reuters.

Raab, care era şi vicepremier în guvernul condus de Rishi Sunak, a demisionat vineri dimineaţă în urma unei anchete independente privind acuzaţiile de hărţuire morală (bullying) la locul de muncă care i-au fost aduse.

În vârstă de 46 de ani, Alex Chalk a fost responsabil pentru achiziţii militare în cadrul Ministerului Apărării britanic, funcţie pe care o deţinea de la preluarea mandatului de premier al lui Rishi Sunak, în octombrie anul trecut.

Chalk a lucrat ca avocat timp ce 14 ani înainte de a deveni parlamentar, în 2015. El s-a specializat în cazuri de antiterorism, crimă şi alte infracţiuni grave înainte de a intra în politică.

Pe numele lui Dominic Raab au fost formulate opt plângeri referitoare la comportamentul său din perioada când era ministru al afacerilor externe şi ministru pentru Brexit.

În luna noiembrie, cotidianul The Guardian a relatat că desemnarea lui Dominic Raab la conducerea Ministerului Justiţiei a provocat nelinişte pentru numeroşi funcţionari, unii dintre ei având în vedere să demisioneze. Conform publicaţiei britanice, personalul ministerului a descris o ”cultură a fricii” în interiorul instituţiei conduse de un ”tiran nepoliticos şi agresiv”.

Demisia lui Raab este cea de-a treia a unui ministru britanic din motive de conduită personală de când Sunak a devenit premier în octombrie. La preluarea mandatului, Rishi Sunak promisese că va da dovadă de ”integritate, profesionalism şi responsabilitate”, după seria de scandaluri din timpul lui Boris Johnson, notează Agerpres.

Biroul Notarial Londra
Mihail Florin Gavrila
07853 430310
Procuri / Declaratii / Contracte
www.notary21.co.uk

X