În fiecare an, peste 90 de ţări din întreaga lume, marchează la 1 Mai Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor. Această zi reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţinerii unor drepturi sociale şi economice, potrivit https://www.timeanddate.com/.
SUA şi Canada marchează Ziua Muncii, în prima zi din luna septembrie. Alte ţări, precum Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Republica Irlanda dedică prima zi de luni din luna mai acestei zile. În Australia, fiecare stat are o zi a muncii pe care o sărbătoreşte în prima sau în a doua zi de luni a lunilor martie, mai sau octombrie. Noua Zeelandă marchează Ziua Muncii în cea de-a patra zi de luni din octombrie.
Ziua de 1 Mai este zi nelucrătoare în cele mai multe state, între care şi România. În multe alte ţări, însă, Ziua internaţională a muncii este prilejul perfect folosit de sindicatele mai multor categorii profesionale de a face cunoscute revendicările lor sociale sau profesionale. În România, ziua de 1 Mai a fost marcată începând din 1890, prin organizarea de petreceri câmpeneşti. În 1945, la Bucureşti, au avut loc primele demonstraţii muncitoreşti iar ultimele s-au desfăşurat în 1971. Astăzi, este sărbătorită prin concerte, ieşiri la iarbă verde sau diverse activităţi festive.
Această zi îşi are originile în revoluţia industrială care a dominat secolul al XIX-lea. Muncitorii erau exploataţi la maximum, fiind obligaţi să muncească până la 15 ore pe zi, fără o plată adecvată şi în condiţii de siguranţă. De asemenea, nu era ceva neobişnuit ca minorii să presteze o muncă grea în condiţii dificile pentru un salariu minuscul. În 1864, Asociaţia Internaţională a Muncitorilor (IWA) din Londra s-a format cu intenţia de a lupta pentru drepturile muncitorilor. Convingerea lor era că angajaţii ar trebui să lucreze în condiţii sigure, având un salariu mai bun şi în cadrul unui program de lucru prestabilit. În 1871, muncitorii din Franţa au fost inspiraţi de activitatea Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor şi i-au urmat exemplul, pornind propria lor mişcare muncitorească.
În 1884, în cadrul Convenţiei naţionale de la Chicago, Federaţia Organizaţiilor Meşteşugăreşti şi a Uniunilor Sindicale (mai târziu, Federaţia Americană a Muncii) a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca durata unei zile legale de muncă să aibă opt ore sau săptămâna de lucru să aibă 48 de ore, potrivit https://nationaldaycalendar.com/.
Muncitori de pe tot cuprinsul Statelor Unite au organizat manifestaţii în ziua de 1 mai 1886, pentru a-şi susţine cauza. Cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au participat aproximativ 90.000 de muncitori, dintre care circa 40.000 erau în grevă. Însă, trei zile mai târziu, în Piaţa Haymarket din Chicago, unde numărul greviştilor ajunsese la peste 65.000, lucrurile au escaladat şi poliţia a intervenit cu brutalitate. S-au înregistrat morţi şi răniţi.
La 20 iulie 1889, cu prilejul primului Congres al Internaţionalei a II-a, întrunit la Paris, s-a stabilit ca la data de 1 mai să fie sărbătorită Ziua internaţională a muncii, cu acest prilej fiind organizate demonstraţii pentru a marca evenimentele tragice de la Chicago, dar şi de a determina autorităţile să accepte ziua de lucru de opt ore, se arată pe https://maitron.fr/. Între 1890 şi 1891 au avut loc manifestaţii în SUA, în mai multe ţări europene dar şi în Chile, Peru, Cuba, potrivit https://journals.co.za/. Ziua internaţională a muncii a fost recunoscută drept un eveniment anual, oficial, la cel de-al doilea Congres al Internaţionalei a II-a din 1891, de la Bruxelles, potrivit https://libcom.org/.
